Prahova: 8 focare noi de COVID-19 în judeţ; toate sunt în spitale

Autorităţile sanitare din judeţul Prahova au raportat, marţi, opt noi focare de COVID-19, toate fiind în spitale din municipiul Ploieşti unde au fost infectate zeci de persoane, atât pacienţi, cât şi angajaţi.

Potrivit datelor transmise de Prefectura Prahova, la cel mai mare spital din judeţ, Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, sunt patru focare de boală, respectiv la Secţia de Ortopedie şi Traumatologie (3 salariaţi şi 7 pacienţi), la Secţia de Neurochirurgie (3 salariaţi şi 12 pacienţi), la Secţia Chirurgie II (23 de pacienţi) şi Secţia de Neurologie (2 salariaţi şi 19 pacienţi).

La Spitalul Municipal Ploieşti, unde de câteva zile au fost date în folosinţă paturi pentru pacienţi COVID-19, sunt focare la Secţia Recuperare – Fizioterapie (3 salariaţi şi 6 pacienţi), Compartimentul – Hematologie (2 salariaţi şi 4 pacienţi) şi Compartimentul Radioterapie (3 pacienţi).

De asemenea, la Spitalul CFR Ploieşti, care este suport COVID, a fost depistat un focar la atelierul mecanic (3 salariaţi).

Pacienţii sunt sub supravegherea medicilor specialişti de pe secţiile COVID aferente fiecăruia dintre cele trei spitale, mai precizează autorităţile. AGERPRES / (AS – autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă)

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare