Prahova: Dosarul Lukoil privind infracţiuni economice, trimis pentru a doua oară la rejudecare pe fond

Dosarul Lukoil, care vizează infracţiuni economice, a fost trimis pentru a doua oară la rejudecare pe fond de către magistraţii Curţii de Apel Ploieşti, Tribunalul Prahova pronunţând deja de două ori decizii de achitare a inculpaţilor în această speţă.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Curtea de Apel Ploieşti a admis, joi, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova împotriva sentinţei din data de 9 decembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Prahova privind pe inculpaţii Bogdanov Andrey Iurevici, Raţă Andrei, Duţu Dorel, Vointsev Alexey, Kuzina Olga, Dănulescu Dan, S.C Petrotel Lukoil S.A. şi Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă.

Decizia de joi a Curţii de Apel este definitivă.

Dosarul Lukoil, instrumentat într-o primă fază de fostul procuror DNA Mircea Negulescu, a fost trimis în judecată iniţial de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la data de 3 august 2015, fiind deferite justiţiei SC Petrotel Lukoil Ploieşti, SC Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, dar şi şase persoane fizice: directorul general de la acel moment al Petrotel Lukoil Ploieşti, Andrey Bogdanov, directori generali adjuncţi de la acel moment din cadrul societăţii de la Ploieşti – Alexey Voinstev, Olga Kuzina, Dan Dănulescu -, un membru al Consiliului de Administraţie al Petrotel Lukoil, Andrei Raţă, şi contabilul-şef Dorel Duţu.

La acel moment, procurorii anunţau că prejudiciul cauzat prin săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunilor reţinute în sarcina lor este în cuantum de 7.597.094.338,10 lei, echivalentul a 1.766.766.125,10 euro.

În rechizitoriul întocmit în cauză se arăta că, în perioada 2011-2014, inculpaţii, în calitate de administratori şi directori generali ai SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti, au folosit cu ştiinţă şi cu rea-credinţă bunurile şi creditul de care se bucura societatea într-un scop contrar intereselor acesteia, pentru a favoriza alte societăţi comerciale în care aveau interes direct sau indirect, prin încheierea, în numele şi pe seama SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti, a unor contracte de achiziţie de materie primă (ţiţei), precum şi prin încheierea unor contracte de livrare de produse finite în condiţii de preţ dezavantajoase societăţii comerciale, având ca rezultat generarea de pierderi determinate de practicarea unor preţuri de livrare situate sub costurile de producţie.

‘În aceeaşi perioadă, inculpaţii cu ştiinţă au folosit cu rea-credinţă creditul de care se bucura societatea pe care o administrau, într-un scop contrar intereselor acesteia, pentru a favoriza Lukoil Europe Holdings Bv Olanda, membră a grupului Lukoil, în care aveau un interes direct sau indirect, prin aceea că au dispus, autorizat, încuviinţat efectuarea de plăţi cu titlu de restituire de împrumut în virtutea contractelor de creditare în cadrul cărora SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti avea calitatea de împrumutat-debitor, sume achitate pentru stingerea unui debit fictiv, sume împrumutate cărora, cu ştiinţă şi în detrimentul societăţii, le-au schimbat destinaţia prin stingerea unui împrumut în curs, favorabil ca şi condiţii de creditare cu un împrumut defavorabil ca şi condiţii de creditare destinat investiţiilor şi care nu s-au regăsit în investiţiile societăţii precum şi sume restituite cu titlu de rambursare împrumut şi provenite dintr-un aport de capital simulat’, se arată într-un comunicat emis de procurori la acel moment.

Totodată, inculpaţii au dispus şi ordonat transferuri de sume de bani despre care cunoşteau că provin din săvârşirea infracţiunii de utilizare cu rea-credinţă a creditului societăţii, faptele întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, menţionau anchetatorii.

Ulterior, instanţa de fond a constatat neregularitatea rechizitoriului, iar în ianuarie 2016 a dispus restituirea dosarului la PCA Ploieşti, decizia Tribunalului Prahova fiind motivată prin ”pasivitatea totală” a procurorului care nu a remediat acele neregularităţi şi nici nu a comunicat în termenul legal Tribunalului Prahova dacă îşi menţine sau nu dispoziţia de trimitere în judecată a dosarului.

La data de 22 ianuarie 2016, PCA Ploieşti a anunţat, printr-un comunicat de presă, că dosarul Lukoil a fost din nou trimis în judecată, după ce procurorii au remediat neregularităţile constatate de magistraţi.

În octombrie 2018, Tribunalul Prahova i-a achitat, pe fond, pe inculpaţii din acest dosar, iar ulterior Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul procurorilor la decizia de achitare şi a trimis dosarul la rejudecare la Tribunalul Prahova.

La rejudecare, instanţa de fond a pronunţat, în data de 9 decembrie 2020, o nouă decizie de achitare a inculpaţilor.

Sursa: PRESSONLINE