Prahova/Grupul PNL din CL Ploieşti – împotriva prelungirii contractului cu Apa Nova; proiectul are avize negative

Grupul PNL din Consiliul Local (CL) Ploieşti va vota, vineri, împotriva prelungirii cu 10 ani a contractului cu societatea Apa Nova, proiectul care va fi dezbătut în cadrul şedinţei extraordinare având avize negative din partea direcţiilor de specialitate din cadrul primăriei, anunţă PNL într-un comunicat de presă.

‘Noi credem că un contract atât de important pentru comunitatea noastră nu poate fi votat fără a avea garanţia corectitudinii lui din punct de vedere juridic şi economic. Deşi apreciem buna desfăşurare a activităţii societăţii Apa Nova Ploieşti în perioada de derulare a actualului contract valabil până în anul 2025, grupul consilierilor locali PNL nu va accepta dublarea preţului la apă/ canal ( în doar un an de zile, aşa cum prevede actualul proiect) fără să se asigure că prelungirea acestuia va însemna acoperirea în totalitate a Ploieştiului cu reţele funcţionale de apă şi canalizare’, precizează sursa citată.

Proiectul privind prelungirea cu 10 ani a contractului cu Apa Nova, care priveşte concesiunea serviciului public de alimentare cu apă şi a serviciului de canalizare, va fi pus pentru a doua oară în dezbaterea consilierilor locali, după ce prima dată s-a decis prorogarea discuţiilor.

Conform proiectului postat pe site-ul oficial al Primăriei Ploieşti, după prelungire, contractul ar urma să expire în iunie 2035, iar motivul prelungirii este acela că operatorul de apă-canal şi-a asumat, în cadrul unor negocieri, realizarea unor investiţii în valoare de 36,7 milioane de euro fără TVA.

Lucrările de extindere a reţelelor de apă şi canalizare ar viza, printre altele, cartierul Mitică Apostol, un cartier aflat la marginea oraşului, şi implică inclusiv realizarea unei staţii locale de epurare a apelor uzate, se arată în proiect.

Potrivit documentelor aferente proiectului de hotărâre, pentru recuperarea costurilor acestor investiţii, tarifele de bază pentru apa potabilă şi canalizare ar urma să fie majorate.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare