Precizările CNCAV privind administrarea rapelului pentru persoanele vaccinate cu prima doză în străinătate

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor români sau străini cu drept de ședere în România, care au început procesul de imunizare în alt stat și se află pe teritoriul țării noastre atunci când trebuie să li se administreze doza a doua de vaccin, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a emis instrucțiunea care să reglementeze vaccinarea persoanelor respective, în centrele fixe, fără programare în platforma electronică.

CNCAV menționează că vaccinarea cu a doua doză se va realiza cu același tip de vaccin, iar planificarea administrării rapelului pentru cetățenii care au primit doza întâi pe teritoriul altei țări se va realiza prin alegerea unui centru de vaccinare din România. Beneficiarul va contacta reprezentanții centrului ales, de preferat cu cel puțin 72 de ore înainte de data la care ar trebui să li se administreze rapelul.

Persoanele respective trebuie să se prezinte la vaccinarea cu a doua doză având asupra lor actul de identitate care să ateste legalitatea șederii în România și să facă dovada efectuării primei doze de vaccin, prin prezentarea adeverinței de vaccinare. După administrarea vaccinului, datele sunt introduse în Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), iar pe adeverința de vaccinare se vor completa olograf informațiile privind imunizarea, inclusiv documentele doveditoare.

„Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reunește experți la nivel european. Recomandăm raportarea oricărei reacții adverse suspectate atât de către profesioniști cât și de către cetățeni.

CNCAV asigură populația de transparență completă și responsabilitate deplină în comunicarea cu celeritate a tuturor informațiilor de interes, astfel încât procesul de vaccinare să se realizeze într-un mediu favorabil și sigur pentru toate persoanele care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19”, spune comitetul.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare