Prefectul judeţului Dolj: Este o situaţie disperată în spitale; am solicitat MS să introducem Spitalul Militar ca spital COVID-19

Prefectul din Dolj, Nicuşor Roşca, arată că la nivelul spitalelor din judeţ situaţia este disperată din cauza numărului mare de pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 care ajung în stare gravă, precizând că nu mai există paturi cu necesar de oxigen.

Prefectul a solicitat Ministerului Sănătăţii să introducă Spitalul Militar în categoria spitalelor COVID-19.

‘În acest moment, sistemul sanitar este solicitat la capacitate maximă, iar singura soluţie este să ne protejăm, fie prin măsuri igienico-sanitare, fie prin vaccinare. Este o situaţie disperată în spitale. Dacă în urmă cu două săptămâni vorbeam de lipsa locurilor la ATI, astăzi lucrurile s-au înrăutăţit: avem probleme la paturile cu necesar de oxigen, în sensul că nu mai avem paturi disponibile. Am transmis reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică, managerilor de spitale, să găsim soluţii. Şi, într-o primă fază, am solicitat Ministerului Sănătăţii să introducem Spitalul Militar în spital COVID-19. Vreau să transmit un mesaj clar populaţiei: să vină să se vaccineze. Aceasta este singura măsură ce ne stă la îndemână pentru a ne imuniza şi nu să trecem prin boală!’, a spus prefectul, într-o conferinţă de presă.

Managerii spitalelor din Dolj susţin că se confruntă în fiecare zi cu pacienţi care vin în stare gravă sau foarte gravă şi aproape toţi bolnavii care ajung la urgenţă au nevoie de oxigen, iar ei se confruntă cu o criză a acestor locuri.

Conform datelor publicate de DSP Dolj, miercuri au fost confirmate pozitiv cu SARS-CoV-2 un număr de 454 de persoane, iar marţi au fost raportate 17 decese, un număr record de morţi în judeţul Dolj de la începutul pandemiei.

Potrivit raportărilor oficiale, în Dolj sunt trei localităţi unde incidenţa infectărilor a depăşit 15 la mia de locuitori, iar în municipiul Craiova rata de infectare este de 11,36 la mie.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare