Prelungirea anului școlar din cauza pandemei s-a lovit de refuzul elevilor.  Ce spune ministrul Educației

Prelungirea anului școlar având în vedere pierderile cu care elevii s-au lovit din cauza condițiilor șolare generate de pandemie nu a fost bine primită de elevi, anunță ministrul Educației, Sorin Câmperanu, potrivit Mediafax.

Chestionat cum a ajuns la noua structură a anului școlar, ministrul Educației a răspuns că „este foarte simplu. Pe de o parte, pentru a recupera pierderile este nevoie de timp, timp înseamnă o durată a anului școlar mai mare. La nivel OECD România este printre țările cu cea mai scurtă durata de cursuri, deci este nevoie de o durată mai lungă a acestor cursuri”.

În ce privește reacția elevilor la această veste, Sorin Cîmpeanu a afirmat că a mai încercat să promoveze extinderea duratei cursurilor încă din anul școlar 2021-2022 și „nu am primit deloc cele mai bune semnale”.

„Aș vrea să înțelegem că doar Bulgaria, din toată Europa, are o vacanță de vară mai lungă. Ca și țări care au o durată a cursurilor mai redusă decât în România avem Albania. Pe de altă parte, la cealaltă extremă țările care au cea mai lungă durată a cursurilor sunt Finlanda, Danemarca, Germania. (…) Dacă stăm să ne gândim la rezultatele din educație din aceste țări și le corelăm cu durata perioadei de cursuri s-ar putea să avem șanse să îi facem să înțeleagă acest beneficiu extrem de important pentru viitorul fiecăruia dintre tineri și pentru viitorul nostru al tuturor”,  a punctat Sorin Cîmpeanu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare