Premierul Cîțu, la dezbaterea bugetului: Începem reforma în toate cotloanele statului român

Premierul Florin Cîţu a spus, luni, la dezbaterea bugetului din Parlamentul reunit, că acest buget este cea mai importantă realizare de când a început guvernarea sa.

„Este primul buget al acestui mandat de patru ani al unei guvernări de centru-dreapta şi o să mă asigur, alături de colegii mei, că o să fie o guvernare de succes, care să se vadă, în primul rând, printr-o viață mai bună pentru toţi români.

  • O să reuşim doar dacă rămânem uniți şi ne concentrăm exact pe acele obiective care ne-au adus împreună: reformă şi investiţii. Şi vă spun că am tratat acest buget cu mare spirit de răspundere. Şi aici aş vrea să mă adresez direct colegilor mei din PNL, să le mulţumesc, pentru că votul colegilor mei din PNL este cel care m-a desemnat prim-ministru, m-a onorat şi mă responsabilizează. Este adevărat, suntem o coaliție în guvern, iar PNL este cel mai mare partid din această coaliție, are încrederea românilor, iar eu reprezint PNL în acest guvern, ceea ce înseamnă PNL în acest Executiv.

Este responsabilitatea mea să garantez că PNL se va achita de misiunea dată de electorat acestei guvernări şi, bineînţeles, contez pe tot sprijinul colegilor din PNL în această misiune.

Bugetul pe care îl prezint astăzi, pentru anul 2021, are două elemente definitorii, la care ţin foarte mult. Începem reforma în toate cotloanele statului român. Dacă nu este clar, o repet, reformă a statului român în toate cotloanele. Oprim 30 de ani de furt pesedist din buget, din bani publici. Şi a doua, reprezintă o declaraţie fermă că drumul României este în Europa şi nicăieri altundeva şi alături de partenerii noştri din Alianța Nord-Atlantică. Garantăm românilor siguranţă şi securitate.

  • Acum, înainte să încep prezentarea bugetului, o să mă adresez parlamentarilor PSD, o să le dau câteva secunde să îşi ia un pix, o foaie şi să ia notițe, ca să nu mai avem discuţii după aceea. Vă așteptăm, cei care ştiu să scrie, bineînţeles! Bugetul pentru 2021 are la bază un deficit al bugetului general consolidat de 80 de miliarde de lei. Am să vă spun de deficitul ESA. Sunt trei deficite pe care lucrăm: ESA – de 8,23% din PIB, faţă de 9,1 estimat în 2020, realizăm o ajustare a deficitului cu un punct procentual din PIB. Veniturile bugetului general consolidat sunt de 364,9 miliarde de lei.

 

  • Domnule preşedinte, văd și românii pe ce cheltuiesc banii, din taxe, cei de la PSD, îi aruncă, dar asta este. Bugetul pe 2021: veniturile bugetului general consolidat de peste 64,9 miliarde de lei, în creștere cu 42,4 miliarde de lei față de anul precedent, când am reușit, în ciuda tuturor lucrurilor pe care le spuneați despre noi în spațiul public, să avem venituri la fel de mari ca în anul 2019, când ați avut creștere economică.

Deci, ca să fie clar pentru toată lumea: în cea mai mare criză din ultima sută de ani, guvernul PNL a reușit să aibă venituri la fel de mari ca într-un an în care ați avut creștere economică. Și vorbiți de evaziune fiscală, dacă înțelegeți ce vreau să spun; 47,4 miliarde de lei din fonduri europene, cu 13,8 miliarde lei mai mult decât anul trecut. Deci, nu ați depășit vârsta copiilor. Vreți alocații – eu credeam că sunt pentru copii, nu pentru parlamentari, dar, în fine, dacă sunteți la vârsta copiilor, asta este! Vă înțeleg că vă trebuie bani de buzunar, asta este!

La estimarea veniturilor bugetare pentru 2021 s-au avut în vedere: 7,3 miliarde de lei – estimarea ANAF privind recuperarea obligațiilor fiscale declarate și amânate de la plată prin efectul legii, anul trecut; 2,7 miliarde de lei – estimarea ANAF privind efectele pozitive asupra colectării bugetelor rezultate din digitalizarea ANAF și 5 miliarde – repartizarea anuală a cotei de minim 75% din profitul nerealizat sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat; 2,6 miliarde de lei reprezentând sume de decontat din fonduri europene pe măsuri de prevenire şi combatere a pandemiei COVID-19. Bine, eu sunt sigur că o să vă placă partea a-2-a a discursului, dar aveţi răbdare.

Trebuie să vă dau şi cifrele. Cheltuielile bugetului general consolidat: 444,9 miliarde de lei, în creştere cu 20,5 miliarde de lei faţă de anul trecut. Din start, construcția bugetului pentru 2021 a fost suplimentată cu sume necesare pentru plata pensiilor, care au crescut, şi a alocațiilor, care au crescut, în valoare de 10,4 miliarde de lei, deci, alocațiile anul acesta au crescut cu 20%, nu ştiu dacă şi pentru dumneavoastră, dar verificăm, la care se adaugă cheltuieli obligatorii de 5,7 miliard de lei dobânzi şi contribuția UE. Da, contribuția UE, de unde voiați dumneavoastră să luați banii, pentru ca să-i dați baronilor locali, prin amendamentele pe care le tot puneați în Parlamentul României. Investiţiile în acest buget sunt în plus cu 8,2 miliarde de lei.

  • Dacă v-aţi citi e-mailul, aţi vedea ce am făcut cu banii. V-am trimis e-mail în fiecare lună, anul trecut, să vedeți unde sunt banii, dar, dacă nu deschideți e-mailul, asta este. Astfel că ajustarea deficitului intern în ESA în 2021 este moderată, pentru a putea continua sprijinul fiscal-bugetar amplu din 2020, pentru înlăturarea efectelor negative create de pandemia COVID-19. Mai simplu, politica fiscală anul acesta rămâne stimulativă, deci, nu poți să vorbești de austeritate când cresc  cheltuielile bugetare, când ai o politică fiscală stimulativă, ca să traduc pentru dumneavoastră.

 

  • Bugetul este construit să încurajeze redresarea economică în anul 2021, dar să reducă în același timp dezechilibrele bugetare apărute în perioada – şi, iarăși atenție, vă rog notați – 2017-2019, când amânați facturi şi făceați cheltuieli. Sunt aşteptări de la mediul de afaceri, precum transparență, predictibilitate, stabilitate, simplificare în privința legislației fiscale şi asta vom face. Am promis de anul trecut şi m-am ținut de cuvânt. Nu am introdus taxe în acest buget şi nu au crescut alte taxe.

Noi ne ținem de promisiuni în ceea ce priveşte taxele. Este important, şi vom face prin acest buget, să accelerăm procesul de informatizare pentru a creste de gradul de colectare prin conformare voluntară. Aşa se face, aşa crești veniturile la buget, nu prin taxe, cum făceați dumneavoastră, pe care noi le-am eliminat din prima zi. Ştiu, românii şi-au pierdut speranța că se mai poate face ceva. Gata! Le spun tuturor românilor că se poate şi că a venit momentul. Eliberăm bugetul de furtul pesedist”, a spus Cîțu

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare