Premierul Ciucă, mesaj către tineri: ”Sunteţi o sursă reală de inspiraţie, optimism şi principala resursă a ţării noastre şi a societăţii din care facem cu toţii parte”

Premierul Nicolae Ciucă transmite tinerilor că sunt o sursă reală de inspiraţie, optimism şi principala resursă a ţării noastre şi a societăţii din care facem cu toţii parte, cu ocazia Zilei Naționale a Tineretului. 

”Dragi tineri, voi sunteți prezentul, viitorul și speranța țării noastre. De Ziua Națională a Tineretului, vreau, în primul rând, să vă felicit pentru civism și solidaritate și să vă mulțumesc tuturor pentru idei, inițiative și implicare. An European al Tineretului, 2022 ne oferă ocazia de a mobiliza energiile noastre la nivelul întregii Uniuni, care ne dă șansa de a studia, munci și călători în deplină libertate”, se arată în mesajul prim-ministrului.

”Primul lucru pe care îl observ când lucrez cu tinerii este motivația puternică de a veni cu soluții simple și inovatoare la problemele cu care ne confruntăm cu toții, fie în societate sau administrație, fie la locul de muncă sau în diverse situații de viață. Sunteți o sursă reală de inspirație, optimism și principala resursă a țării noastre și a societății din care facem cu toții parte. Vă încurajez să vă proiectați un viitor în România și să vă folosiți curajul, perseverența și creativitatea pentru a vă atinge aspirațiile aici, în țară. La mulți ani!”, afirmă premierul Ciucă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare