Premierul Dăncilă a prezentat un bilanţ optimist la șase luni de guvernare

Premierul Viorica Dăncilă a prezentat luni cel de-al doilea bilanţ de la preluarea mandatului său, unul optimist, în ultimele şase luni veniturile la bugetul de stat fiind mai mari.

Mai mari sunt şi salariile, spune premierul, iar absorbţia fondurilor europene a crescut şi ea.

  • „Veniturile la bugetul de stat au fost în primele 6 luni din 2018 cu 12% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Deci, în vistieria statului au intrat cu aproape 15 miliarde de lei în plus faţă de primul semestru al anului trecut.

Lunar, acest lucru înseamnă o creştere de 2,5 miliarde de lei sau 530 de milioane euro. Acest surplus a fost folosit pentru a susţine creşterile de venituri ale populaţiei, precum şi creşterile cu investiţiile publice. (…) Avem o scădere a sumelor din impozitul pe venit, de la 14,8 miliarde lei în semestrul I 2017, la 11,7 miliarde lei în semestrul I 2018. (…)

Pe de altă parte, transferul contribuţiilor sociale de la angajatori la angajat a adus la buget un plus de 12,6 miliarde lei”, a spus premierul.

  • La capitolul investiţii publice, Dăncilă spune că, în semestrul I 2017 investiţiile publice erau de 6 miliarde de lei. În semestrul I 2018 investiţiile publice sunt de 9,1 miliarde de lei, acestea fiind mai mari cu mai mult de jumătate din suma de anul trecut”, a spus ea.

Şi salariile din sănătate au crescut: 

„În domeniul sănătăţii, cu certitudine cea mai importantă măsură a fost majorarea consistentă a salariilor medicilor.  Creşterile sunt cu mult peste 100%. Această guvernare este cu certitudine singura care a realizat creşteri atât de mari pentru cei care ne asigură sănătatea şi ne salvează viaţa.”

Premierul mai spune că şi veniturile cadrelor didactice au crescut cu aproximativ 40% şi, în ceea ce priveşte infrastructura din educaţie, există 145 de unităţi de învăţământ modernizate şi 45 de creşe şi grădiniţe construite de la zero.

„Anii premergători venirii la guvernare a actualei coaliţii PSD – ALDE, în România era un fapt obişnuit să vedem proteste ale fermierilor revoltaţi de întârzierea acordării subvenţiilor în agricultură. Acest lucru a încetat după venirea PSD la guvernare. (…)

  • Refacerea sistemului de irigaţii este unul dintre cele mai importante programe din agricultură, a spus premierul. „Am promis, în campanie, că vom ajunge la o suprafaţă irigabilă de 2 milioane de hectare în anul 2020. „, a arătat Viorica Dăncilă.

Una dintre cele mai important măsuri sociale luate de Guvern este însă majorarea punctului de pensie de la 1 iulie cu 10%., urmând ca de anul viitor acesta să crească la 1.265 de lei. Totodată, a crescut plafonului de venit pentru pensionarii care pot beneficia de medicamente compensate cu 90%.

Şomajul, care a scăzut, va fi de 3 % în 2020, a mai spus Viorica Dăncilă.

Puteți vedea intregul bilanț prezentat de catre premierul Viorica Dăncila mi jos:

Bilant guvernare _6 luni

 

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare