Premierul Nicolae Ciucă, discuții la Palatul Victoria cu pacienți cu afecțiuni oncologice: Vom întreprinde toate demersurile de la nivel guvernamental, să avem toate instituţiile la masă şi să venim cu soluţii cât mai curând posibil

Pacienţi cu afecţiuni oncologice, alături de reprezentanţi ai instituţiilor şi asociaţiilor implicate, au participat, joi, la consultări cu premierul Nicolae Ciucă, organizate în contextul Lunii Internaţionale de Conştientizare despre Cancerul de Sân, anunță Agerpres.

Nicolae Ciucă a subliniat că un astfel de dialog este extrem de util şi a adăugat că trebuie să existe o perspectivă a bugetării măsurilor care trebuie luate, în contextul proiectului de buget pe anul viitor.

„Trebuie să le mulţumim celor din faţa noastră care au prezentat toate problemele cu care se confruntă. (…) Trebuie să găsim soluţii care să fie general valabile pentru toate direcţiile de sănătate pentru toate centrele oncologice, iar acest lucru stă în capacitatea Ministerului Sănătăţii şi a celor care sunt îndrituiţi cu responsabilitate pentru acest aspect. (…) Trebuie abordate cât mai serios de instituţiile de specialitate la nivelul guvernului. Am înţeles că aici nu este vorba de ministere sau o instituţie care poate să vină cu soluţii, ci este nevoie de o abordare integrată a mai multor ministere şi instituţii care trebuie să concretizeze în demersuri tot ceea ce poate să însemne ansamblul acesta de probleme pe care dumneavoastră le-aţi prezentat cu soluţiile specifice fiecărei structuri în parte”, a afirmat premierul.

Potrivit premierului, „deşi au fost prezentate câteva demersuri care vor fi înfăptuite, ele reprezintă foarte puţin pentru ansamblul de probleme care amprentează sistemul medical românesc, cel puţin pe domeniul oncologic, dar nu numai”.

El şi-a exprimat speranţa ca Ministerul Sănătăţii şi toate celelalte instituţii care pot şi trebuie să sprijine demersurile luate la nivelul Guvernului să coaguleze toate instrumentele şi să asigure fondurile necesare, astfel încât să rezulte măsuri concrete, cu un spectru de aplicabilitate cât mai larg, cu continuitate pe termen lung şi cu flexibilitatea necesară de adaptare.

 

Nicolae Ciucă mai spune că este importantă crearea acelui cadru procedural care poate să asigure continuitate şi coerenţă în viitor la soluţiile care vor fi asumate de Guvern.

„După atâţia ani, probabil că aşteptaţi cu certitudine să se întâmple ceva concret. (…) Aceste soluţii se pot face, nu cred că este atât de complicat să avem o procedură să se stabilească gradul de handicap. (…) Vom întreprinde toate demersurile de la nivel guvernamental, să avem toate instituţiile la masă şi să venim cu soluţii cât mai curând posibil. Amintesc din discuţiile anterioare că la o parte de problemele pe care le-aţi ridicat au fost identificate deja soluţii. (…) Trebuie să avem şi o perspectivă a bugetării acestor măsuri pentru că tocmai suntem în perspectiva proiectului de buget pe anul viitor şi să să concretizeze demersuri care să fie sprijinite financiar, pentru că, altfel, rămân doar proiecte”, a transmis Nicolae Ciucă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare