Presa germană, critică la adresa lui Klaus Iohannis

Presa germană i-a dedicat un amplu articol critic președintelui Klaus Iohannis, la doar câteva săptămâni după ce nemții l-au onorat pe șeful statului cu cel mai mare premiu al Germaniei: „Câștigătorul premiului Carol cel Mare, pe căi greșite”,  așa titrează presa germană articolul despre președintele României, scrie Realitatea.net, conform dcnews.ro.

 

În articol sunt sunt citate opiniile critice ale jurnalistului de investigație Cătălin Tolontan. Mai mult, materialul cuprinde și opiniile fostului consilier prezidențial, Sebastian Lăzăroiu.

 

„Acum un an totul părea foarte simplu. Înainte de alegerile parlamentare din decembrie 2020, președintele României Klaus Iohannis, care este oficial deasupra partidelor politice, a precizat că votul a vizat nimic mai puțin decât salvarea democrației și a statului de drept. Principalul său dușman era Partidul Social Democrat sau PSD pe scurt. Iohannis a vorbit chiar despre un ”război” care trebuia purtat împotriva PSD și împotriva clanurilor acestui partid”, se arată în fragmentele din FAZ (Frankfurter Allgemeine Zeitung).

 

„PSD este pe cale să recâștige accesul la putere și beneficii în România, iar cel care i-ar putea ajuta în acest sens este nimeni altul decât Klaus Iohannis, proaspăt desemnat la Aachen câștigător al Premiului Carol cel Mare. Acest lucru a devenit evident cel târziu în septembrie, când popularul ministru al Justiției, Stelian Ion, a fost demis la instigarea lui Iohannis. Stelian Ion urmărea să implementeze o serie de reforme judiciare viguroase și căutase să reducă influența politicii asupra numirilor procurorilor”, mai scrie presa germană.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare