Președinte Iohannis a trimis Parlamentului spre reexaminare legea privind protecția drepturilor copilului

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, Parlamentului, spre reexaminare, actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, informează Agerpres.

Şeful statului arată că legea transmisă la promulgare aduce o serie de modificări şi completări Legii nr. 272/2004, care vizează, în principal: serviciile de protecţie de care pot beneficia copiii solicitanţi de azil, statutul copiilor ai căror părinţi sunt aflaţi în străinătate, introducerea acordului scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor pentru derularea în unităţile şcolare a programelor de educaţie sanitară, stabilirea unui climat pozitiv şi incluziv în orice unitate de învăţământ, pentru prevenirea şi combaterea oricărei forme de violenţă psihologică – bullying – în şcoli, libertatea copiilor de a primi şi de a difuza informaţii ce vizează bunăstarea lor, dezinstituţionalizarea copiilor din sistemul de protecţie.

Totodată, Klaus Iohannis mai puncteză că, potrivit acestei legi, se abrogă o serie de ordine ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, se stabilesc măsuri tranzitorii, se interzice plasamentul copilului în servicii de tip rezidenţial care nu sunt organizate conform Legii nr. 272/2004 şi se instituie interdicţia funcţionării altor servicii de tip rezidenţial decât cele prevăzute de acest act normativ, începând cu 1 ianuarie 2021.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare