Preşedintele CJ Dâmboviţa, exclus din PSD

Daniel Comănescu tutuianu

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Daniel Comănescu, a fost exclus, sâmbătă, din PSD, decizia fiind luată în ședinta Comitetului Executiv al organizației județene a PSD, potrivit b1tv.ro, care citează agerpres.ro

Președintele interimar al PSD Dâmbovița, Rovana Plumb, a motivat că Daniel Comănescu a fost exclus din cauza unor ”disfuncționalități” în activitatea acestuia, şi pentru că nu şi-a îndeplinit mai multe promisiuni făcute la alegerile locale din 2016.

”A fost prezentat un raport în ceea ce priveşte activitatea pe care a desfăşurat-o domnul Comănescu în calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Sunt foarte multe întârzieri (…). Au fost identificate disfuncţionalităţi, obiective care nu au fost realizate şi cu care noi am venit în faţa dâmboviţenilor în alegerile locale din 2016.

Rovana PlumbToate obiectivele acestea trebuia să fie continuate, o parte realizate. Nu a informat niciodată de când a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean organizaţia de partid prin BPJ, al cărui membru este, care sunt progresele înregistrate sau nu la nivelul Consiliului Judeţean.

Acestea sunt o parte dintre motivele care au condus la luarea acestei hotărâri de către Comitetul Executiv’‘, a declarat Rovana Plumb.

  • Ea a anunţat că liderul interimar al PSD Dâmbovița a mai precizat că îl va susține pe Alexandru Oprea la șefia Consiliului Județean, după excluderea lui Comănescu. În acest sens, pe 15 martie se va organiza o Conferinţă extraordinară de alegeri în cadrul organizației. 

O reacție a venit imediat din partea fostului șef al CJ Dâmbovița Adrian Țuțuianu.

tutuianu”L-au exclus pe președintele CJ Dâmbovița pentru că n-a pupat inelul de Plumb. PSD s-a transformat într-o SRL pe care vor s-o falimenteze. Pe cei care văd și înțeleg asta îi aștept lângă mine”, a scris Țuțuianu, pe Facebook.

De altfel, și Adrian Țuțuianu a fost exclus recent din PSD, trecând la PRO România, partidul condus de Victor Ponta.