Președintele Comisiei SRI: Dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu are 73 volume

Claudiu Manda, președintele Comisiei SRI, a spus, joi, la Parlament, că dosarul de la DNA al președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, are 73 de volume, fiecare cuprinzând între 190 şi 300 de pagini.

Manda a adăugat că a preluat solicitarea DNA de avizare a urmăririi penale pentru Călin Popescu-Tăriceanu, joi, în calitate de vicepreşedinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu urmând să efectueze o deplasare în decursul acestor zile.

„De ce a ajuns la mine şi nu la altul dintre vicepreşedinţi este că pe data de 6 (noiembrie – n.r.) stabilisem (…) că pentru azi şi mâine şi săptămâna viitoare, când domnia sa este plecat în delegaţie, exercitarea atribuţiilor de preşedinte se publică în Monitorul Oficial şi era vorba despre mine, de aia a ajuns la mine. Doi – sigur că, fiind un subiect care îl viza direct pe domnul Călin Popescu-Tăriceanu, nu aveau cum să ajungă acest referat şi aceste documente la domnia sa şi au ajuns direct la mine. Eu am pus o rezoluţie către Biroul permanent, semnată 7.11.2018. Aceste documente vor ajunge la Biroul permanent al Senatului, unde va trebui să decidem. Procedural, decizia Biroului permanent va fi să trimită toate aceste documente către Comisia juridică, care va întocmi un referat pe care să-l prezinte plenului. Între orele 15,10 până pe la 18,30, moment în care nu am putut să confirm că a venit o astfel de solicitare, a fost timpul în care s-a făcut predarea-primirea celor 73 de volume. Înţeleg că e o întreagă procedură. Se inventariază pagină cu pagină, se îndosariază, se sigilează, iar toate aceste documente, în acest moment, înţeleg că sunt sigilate la Comisia juridică, urmând ca, în momentul în care Comisia juridică va fi sesizată, să le poată desigila, să le dezbată, să le vadă şi să avem referatul în fata Comisiei juridice’, a declarat vicepreşedintele Senatului, Claudiu Manda.

DNA cere Parlamentului avizarea urmăririi penale împotriva președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, la 10 ani de când era prim-ministru, pentru că ar fi semnat două acte adiționale privind Microsoft.

Tăriceanu este acuzat de luarea unei presupuse mite în valoare de 2 milioane de euro.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare