Preşedintele (FSANP): Suntem singura ţară din Europa în care politicienii manifestă dispreţ pentru munca poliţiştilor

Salariul mediu al unui poliţist de penitenciar ajunge la 5.000 de lei, cu tot cu norma de hrană, iar un vânzător de la mall câştigă undeva la 4.500 de lei, România fiind singura ţară din Europa în care politicienii manifestă dispreţ pentru munca poliţiştilor, a declarat, marţi, pentru Agerpres, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), Cosmin Dorobanţu.

„Suntem nemulţumiţi de faptul că partidele de guvernământ, PSD şi PNL, ne-au minţit cu privire la faptul că aplică Legea salarizării unitare, aşa cum a fost votată de actuala Coaliţie de guvernare acum câţiva ani de zile. Am avut şi negocieri la sediile partidelor politice cu factori din conducerea PSD, din conducerea PNL. Inclusiv cu prim-ministrul României am avut întâlnire în care ne-a promis că ne va acorda cel puţin o tranşă din cele două restante pentru anul 2022. Iată-ne că suntem în luna august şi nu se prefigurează nicio majorare salarială, adică nicio respectare a Legii salarizării, aşa cum a fost votată de către aceeaşi decidenţi politici, de acum şase ani. Acest lucru ne-a determinat să ieşim în stradă la Ministerul de Finanţe, urmând ca următoarele proteste să le desfăşurăm la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, pentru că pe surse am aflat că ministrul Budăi (ministrul Muncii, Marius Budoi, n.r.) una spune public şi alta negociază în PNRR şi asta ne nemulţumeşte foarte mult. Dacă s-ar trece la pensiile militarilor pe principiul contributivităţii, aşa cum este negociat în PNRR, pensia unui militar va fi undeva pe la 1.200, maxim 2.000 de lei. Din decembrie avem Ordonanţa care blochează salariile bugetarilor. Ei spun că nu sunt bani, dar de fiecare dată vedem că bani pentru alte chestii care nu sunt chiar aşa importante. Suntem singura ţară din Europa pentru care politicienii manifestă un asemenea dispreţ”, a afirmat Dorobanţu.

Liderul sindical a subliniat că România nu mai poate avea poliţişti dotaţi cu echipamente din anii 2000, pe fondul unei salarizări insuficiente.

„Nu poţi ai un un corp al poliţiştilor şi al poliţiştilor din penitenciare care ies în stradă în faţa cetăţeanului cu echipamente proaste, din anii 2000, cu uniforme care nu mai asigură calitatea muncii şi nu mai asigură prestanţă. Ministrul a spus că va identifica soluţii, dar au fost aceleaşi minciuni şi aceleaşi tergiversări. Uitaţi-vă că suntem în august… Salariul mediu al unui poliţist de penitenciar ajunge pe la 5.000 de lei, cu tot cu norma de hrană. Nu sunt salarii mari pentru Bucureşti. Ştiţi foarte bine că şi un vânzător de la un mall ajunge să câştige undeva la 4.500 de lei… Şi atunci pe noi ne determină să cădem pradă unor tentaţii, iar calitatea muncii poliţiştilor şi poliţiştilor de penitenciare se răsfrânge şi asupra cetăţeanului, pentru că el va fi beneficiarul incompetenţei noastre”, a spus şeful FSANP.

Pe de altă parte, Dorobanţu a precizat că a înaintat o plângere penală la adresa ministrului Finanţelor pentru abuz în serviciu, întrucât Ordonanţa de Urgenţă care a „îngheţat” salariile bugetarilor nu a fost publicată în transparenţă decizională.

„Din experienţă, vă pot spune că în prima zi de protest nimeni nu coboară să vorbească cu reprezentanţii sindicatelor. Noi vom continua şi mâine, şi poimâine protestele în faţa Ministerului de Finanţe, săptămâna viitoare iarăşi – marţi, miercuri şi joi. Tot la începutul anului, am mai avut un protest în faţa Ministerului de Finanţe şi ministrul Adrian Câciu ne-a chemat la negocieri. Principala lui preocupare a fost, însă, ca subsemnatul să-şi retragă plângerea penală, pe care i-am formulat-o la începutul anului 2022 pentru abuz în serviciu. Acesta a încălcat o lege care îl obliga să pună în transparenţă decizională acel proiect de Ordonanţă de Urgenţă care a îngheţat salariile bugetarilor. Dacă o organizaţie legal constituită, organizaţie sindicală, cerea să facă o şedinţă şi să dezbată proiectul era obligat să o facă, dar n-a făcut-o. A trimis proiectul în Guvern şi au fost îngheţate salariile poliţiştilor de penitenciare. Drept urmare, ne-a prejudiciat şi am făcut plângere penală. Nici până la acest moment nu a fost chemat la Parchetul General. Probabil că dacă era un român oarecare era deja arestat şi condamnat, dar fiind ministru, probabil că beneficiază de un tratament diferenţiat”, a susţinut Cosmin Croitoru.

Câteva zeci de sindicalişti ai Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), alături de cei ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), protestează, marţi, între orele 10:00 – 12:00, la sediul Ministerului Finanţelor din Bucureşti, şi cer aplicarea Legii-cadru a salarizării, acordarea unor sporuri prevăzute de lege, actualizarea şi recalcularea pensiilor militare de stat.

Reprezentanţii sindicali susţin că dacă nu vor avea un răspuns pozitiv din partea Guvernului, cât mai urgent, vor extinde manifestările, în mod legal, la nivel naţional, recurgând la acţiuni de protest inedite.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare