Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind regimul armelor şi al muniţiilor

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, modificările aduse Legii 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, după ce Parlamentul a modificat proiectul respectiv, în conformitate cu observaţiile formulate în cererea de reexaminare, potrivit Agerpres.

Totodată, preşedintele a semnat şi decretele privind eliberarea din funcţie a trei procurori, ca urmare a pensionării, potrivit Administraţiei Prezidenţiale. Este vorba despre: Toma Gheorghe, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni; Constantin Cristian Ichim, de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul teritorial Braşov; Marinela Arginteanu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea.

În noiembrie 2020, preşedintele Klaus Iohannis solicita Parlamentului reexaminarea legii privind regimul armelor şi al muniţiilor. El arăta că aceasta instituie reglementări care asigură transpunerea în legislaţia internă a dispoziţiilor Directivei de punere în aplicare (UE) 2019/69 de stabilire a specificaţiilor tehnice pentru armele de alarmă şi de semnalizare în temeiul Directivei 91/477/CEE a Consiliului privind controlul achiziţionării şi deţinerii de arme, precum şi prevederi care stabilesc cadrul legal naţional pentru punerea în aplicare a Regulamentului delegat UE 2019/686.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare