joi, septembrie 29, 2022

Preşedintele sud-coreean, în centrul unui scandal după ce ar fi insultat congresmeni americani

Preşedintele sud-coreean, Yoon Suk-yeol, se află în centrul unui scandal în ţara sa, care s-a amplificat după ce a negat că ar fi rostit cuvinte insultătoare la adresa SUA, principalul său aliat în materie de securitate, scrie Agerpres.

O cameră de televiziune l-a surprins pe Yoon Suk-yeol în timp ce făcea în privat remarci denigratoare la adresa congresmenilor americani, după o întâlnire miercuri cu preşedintele SUA, Joe Biden, la o conferinţă a Fondului Global (de combatere a SIDA, tuberculozei şi malariei) la New York.

„Cum ar putea Biden să nu se facă de râs dacă ticăloşii ăştia nu o vor trece prin Congres?”, pare să fi spus Yoon în această înregistrare difuzată de canalul sud-coreean MBC în legătură cu propunerea preşedintelui american de a creşte ajutorul financiar pentru Fondul Global, care necesită aprobarea Congresului, relatează France Presse.

Deşi înregistrarea nu a fost clară, mulţi au crezut că Yoon vorbea despre Congresul SUA şi preşedintele american Joe Biden, scrie şi Yonhap. Dar biroul lui Yoon a respins ulterior afirmaţia, explicând că se referea la modul în care ar fi jenat dacă Adunarea Naţională a Coreei de Sud, controlată de opoziţie, ar respinge cele 100 de milioane de dolari americani cu care s-a angajat să contribuie la Fondul Global.

Purtătoarea de cuvânt a preşedinţiei de la Seul, Kim Eun-hye, a afirmat că preşedintele „nu avea niciun motiv să vorbească despre SUA sau să pronunţe cuvântul ‘Biden'”. În cursul unei conferinţe de presă joi la New York, Kim a susţinut că Yoon Suk-yeol nu a menţionat „Biden”, ci a pronunţat în realitate un cuvânt coreean cu o consonanţă similară şi că se referea la parlamentari sud-coreeni, şi nu americani.

Difuzată pe YouTube, înregistrarea video a fost vizionată de peste 5 milioane de ori în mai puţin de o zi, iar cuvântul ‘fuckers’ era joi hashtag-ul cel mai popular pe Twitter în Coreea de Sud. Mulţi internauţi au exprimat îndoieli cu privire la modul în care a reacţionat guvernul. „Este absolut ruşinos şi deranjant pentru copiii noştri că preşedinţia a găsit o astfel de scuză”, a scris un internaut pe YouTube, în timp ce altul a postat: „Am ascultat de zece ori. A spus +Biden+, cu siguranţă”.

Canalul de televiziune care a relatat primul despre aceste cuvinte ar trebui urmărit în justiţie pentru că „a adus atingere alianţei de neînlocuit dintre SUA şi Coreea de Sud”, a apreciat un parlamentar din partidul de guvernământ.

Însă principalul partid de opoziţie, Partidul Democrat (PD) a reacţionat dur.

”Este o ruşine pentru oameni, care trebuie să se fi simţit profund umiliţi şi au fost lezaţi în demnitatea lor”, a declarat vineri Lee Jae-myung, preşedintele PD, în timpul reuniunii Consiliului Suprem al formaţiunii. ”Gândul de a da vina pe 169 de parlamentari PD pentru dezastrul diplomatic este atât de vulgar încât nu pot să ridic faţa de jenă”, a mai spus Lee, citat de Yonhap.

Dezminţirea oficială a lui Yoon este totuna cu a le spune sud-coreenilor că ”sunt tari de urechi”, a apreciat şi parlamentarul PD Chun Jae-soon.

PD i-a cerut lui Yoon să îşi ceară scuze şi să înlocuiască toţi consilierii prezidenţiali implicaţi în incident. De asemenea, a solicitat o reuniune de urgenţă a comisiilor parlamentare.

Washingtonul are circa 27.000 de soldaţi staţionaţi în Coreea de Sud pentru a face ameninţării pe care o reprezintă Coreea de Nord, dotată cu armă nucleară.

Yoon, fost procuror, se confruntă cu o cotă de popularitate la cel mai scăzut nivel, de numai 28%, potrivit unui ultim sondaj apărut vineri.

sursa – AGERPRES

spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Campanii publicitare
    sales banner