Președintele TNL, Mara Mareș, despre Pilonul II: Asaltul asupra Pilonului 2 se explică tot printr-un calcul electoral cinic al lui Dragnea

Președinele TNL, Mara Mareș, a afirmat luni că suspendarea contribuțiilor la Pilonul 2 de pensii cu începere de la 1 iulie are ca miză principală acoperirea promisiunilor electorale mincinoase ale PSD de acum, cu prețul sacrificării pensiilor generației tinere.

„Viitorul tinerilor nu este negociabil în jocuri politice, iar reformarea sistemului public de pensii trebuie să continue. Desființarea Pilonului II este un furt din banii contribuabililor și un atac direct la viitorul generației tinere. Acesta este un sistem bazat pe contributivitate și reprezintă un venit suplimentar, separat de pensia oferită de stat, care va deveni deosebit de important peste 15-20 de ani atunci când sistemul public de pensii va oferi o pensie din ce în ce mai mică pentru că numărul de pensionari va crește semnificativ față de cel al salariaților.

Practic, dacă guvernul își va pune în practică planurile, toți banii tinerilor contribuabili vor merge pentru pensiile în plată, nu pentru pensiile care li se cuvin. Asaltul asupra Pilonului 2 se explică tot printr-un calcul electoral cinic al lui Dragnea: generația tânără nu votează PSD, prin urmare, acesta crede că poate să își bată joc de tineri.

Dacă Pilonul 2 va fi desființat, consecințele sunt clare: generațiile viitoare vor avea o bătrânețe fără pensii decente și fără un trai decent. Reducerea contribuției la Pilonul 2 de pensii de la 5,1% la 3,75%, în urmă cu câteva luni, a fost aspru criticată și de către Comisia Europeană, care menționa tocmai performanța bună a fondurilor de pensii private și despre care spunea că este de natură să afecteze sistemul de pensii și piața de capital a României.

În acest caz, tot guvernul Dăncilă-Dragnea trebuie să demisioneze. În consecință, Partidul Național Liberal va înainta un proiect de lege pentru creşterea procentului de contribuţie la Pilonul II de pensie la 6% în primă fază şi la 8% în faza a doua și pe care toți parlamentarii responsabili trebuie să îl voteze. De asemenea, Tineretul Național Liberal este implicat activ în campania de informare cu privire la Pilonul 2 de pensii: toți cetățenii și în mod particular, tinerii trebuie să fie conștienți că guvernarea Dăncilă-Dragnea pregătește un furt din banii lor privați și le fură dreptul la o pensie și la o bătrânețe decentă”, a transmis Mara Mareș printr-un comunicat de presă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare