Oamenii de ştiinţă australieni au anunţat joi că au produs primul embrion de cangur din lume obţinut prin fertilizare in vitro (FIV), un experiment istoric care ar putea contribui la salvarea altor specii de marsupiale ameninţate cu dispariţia, informează AFP, citată de Agerpres.
Cercetătorii dintr-o echipă de la Universitatea Queensland din Brisbane, un oraş din sud-estul Australiei, au declarat că au testat tehnica FIV pe canguri gri estici, cu scopul de a o extinde apoi şi la alte specii.
Studiul lor a fost publicat în revista ştiinţifică internaţională Reproductive, Fertility and Development.
„Australia găzduieşte cea mai mare diversitate de faună marsupială de pe planeta noastră, dar este totodată ţara în care rata de extincţie a mamiferelor este cea mai ridicată”, a declarat cercetătorul Andres Gambini într-un comunicat.
„Obiectivul suprem”, pe termen lung, „este acela de a susţine conservarea speciilor de marsupiale pe cale de dispariţie, cum ar fi koala, diavolul tasmanian, wombatul nordic cu nas păros şi oposumul Leadbeater”, a adăugat el.
Numărul total al cangurilor fluctuează între 30 de milioane şi 60 de milioane în Australia, unde aceste animale sunt adeseori împuşcate pentru a ţine populaţiile lor sub control.
Însă alte specii de marsupiale sunt mult mai fragile.
Se estimează, de exemplu, că între 20.000 şi 50.000 de diavoli tasmanieni mai trăiesc în prezent în sălbăticie, în condiţiile în care numărul lor era de aproximativ 150.000 înainte ca o misterioasă tumoare facială să afecteze aceste vieţuitoare la jumătatea anilor 1990.
sursa – AGERPRES