Primăria Capitalei anunţă că demarează primul tratament de deratizare în subsolurile blocurilor

Primăria Capitalei, prin Compania Municipală Eco Igienizare Bucureşti, demarează, marţi, primul tratament de deratizare în subsolurile blocurilor care aparţin asociaţiilor de proprietari.

Pentru tratamentul de deratizare în subsoluri se foloseşte produsul raticid Agrorat Pellet, care va fi amplasat în cutii de carton (staţii de intoxicare). Raticidul este destinat eliminării şoarecilor şi şobolanilor.

Pentru eficienţa tratamentelor de deratizare, operatorii Companiei Municipale Eco Igienizare Bucureşti SA recomandă măsuri de împiedicare a accesului rozătoarelor în subsoluri, cum ar fi: închiderea cu plase metalice a gurilor de aerisire a subsolurilor, repararea golurilor de ţevi, menţinerea curăţeniei în spaţiile aferente subsolurilor, precum şi evitarea amplasării de apă şi hrană pentru animale comunitare şi păsări.

Pentru sesizări şi reclamaţii, Compania Municipală Eco Igienizare Bucureşti a pus la dispoziţia cetăţenilor şi persoanelor juridice numărul de dispecerat 0752.041.898, care poate fi apelat 24 din 24 de ore şi, adresa de mail sesizări@cmeib.ro.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare