Principii discutate în coaliție: Pensia specială nu trebuie să depășească veniturile din timpul activității, fără cumulul pensiilor speciale și impozitare cu 15% a necontributivității

Liderii coaliției au analizat propunerile pe care le-au făcut ministerele pentru reforma pensiilor speciale. Întâlnirea a avut loc la o vilă de protocol. Potrivit unor surse, toți miniștrii implicați ar fi propus păstrarea sporurilor permanente în baza de calcul sau includerea unor noi sporuri în sistemul de calcul al pensiilor de serviciu, transmit Știrile TVR.

Liderii coaliției au discutat duminică seara și despre faptul că pensiile speciale nu trebuie să mai depășească veniturile avute în timpul activității. O noutate ar fi și faptul că ar urma să se impoziteze cu 15 la sută partea de necontributivitate.

De asemenea, nu se va mai permite cumulul a două pensii speciale – de exemplu, dacă un magistrat a ajuns parlamentar și, în momentul de față poate să obțină două pensii speciale, acest lucru ar putea să nu mai fie permis.

O altă prevedere ar fi aceea că magistrații trebuie să aibă o vechime de cel puțin 25 de ani pentru a obține o pensie specială. În momentul de față, un magistrat poate să aibă doi – trei ani de activitate și obține acest venit.

Sunt câteva principii care urmează să fie rediscutate azi, iar apoi transpuse în amendamente care vor fi depuse la legea făcută de ministerul Muncii, a transmis Alina Sorocean pentru Info Plus.

Comisiile de specialitate din Senat trebuiau să discutate azi pe marginea acestui act normativ, dar s-au amânat aceste Comisii pentru mâine. Cel mai târziu miercuri am putea avea un plen al Senatului în care să se dea un vot pe această lege a pensiilor speciale,   urmând ca apoi să ajungă la Camera Deputaților care este for decizional.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare