Prinţul William şi Kate, mesaje la radio împotriva singurătăţii

Prinţul William şi soţia lui, Kate, au transmis vineri un mesaj difuzat de posturile de radio din întreg Regatul Unit prin care i-au încurajat pe britanici să aibă grijă de orice persoană care s-ar putea simţi singură, relatează Reuters, informează Agerpres.

„Minutul de Sănătate Mintală”, cu cei doi membri ai familiei regale britanice, a fost difuzat de peste 500 de posturi de radio chiar înainte de ora locală 11:00 (10:00 GMT), organizatorii estimând că aproximativ 20 de milioane de persoane ar putea asculta emisiunea.

„Bună, eu sunt Catherine, şi eu sunt William. Şi am vrea să vorbim doar un minut despre singurătate”, au spus ei.

Abordarea problemelor de sănătate mintală este o cauză importantă pentru cuplul princiar. Nepotul cel mare al reginei Elisabeta a II-a a vorbit în trecut despre propriile sale frământări după moartea mamei lui, prinţesa Diana, care şi-a pierdut viaţa într-un accident de automobil la Paris, în 1997.

Potrivit unui sondaj, Community Life Survey, 11% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani din Marea Britanie au experimentat un sentiment de singurătate, mai mult decât orice altă grupă de vârstă. Un alt sondaj arată că tinerii nu se simt confortabil atunci când cer ajutor.

„Ultimii doi ani ne-au amintit cu adevărat de importanţa relaţiilor umane”, a declarat prinţul William în timpul transmisiunii radio, care face parte din evenimentele programate în cadrul Săptămânii de conştientizare a sănătăţii mintale.

„Aşadar, dacă crezi că o persoană pe care o cunoşti s-ar putea simţi singură, doar dă-i un telefon, trimite-i un mesaj sau bate-i la uşă”, a adăugat Kate.

„Prin urmare, ne cerem scuze că am întrerupt transmisiunile posturilor de radio din ţară”, a mai spus prinţul William, adăugând că dacă oamenii s-ar implica în vieţile celor care se simt singuri, o astfel de iniţiativă le-ar putea ajuta pe aceste persoane să nu mai aibă sentimentul de singurătate.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare