Profesorii cer salarii mai mari. Trei federații din învățământ protestează miercuri în fața Palatului Victoria

Trei federații reprezentative din învățământ protestează, miercuri, 25 mai, între orele 11-13, în fața Palatului Victoria. Principala nemulțumire a sindicatelor este neaplicarea legii salarizării, la 2 ani de la termenul prevăzut legal, potrivit unui anunț publicat pe paginile de pe rețelele de socializare.

Motivul principal fiind scăderea dramatică a puterii de cumpărare în rândul salariaților din educație, fenomen manifestat cu precădere la personalul nedidactic, din cauza salariilor foarte mici și a creșterii accentuate a prețurilor la produsele de consum de bazăse arată într-o postare pe Facebook a Federației Sindicatelor Libere din Învațământ

Ministrul Educației susține creșterile salariale„Salarizarea profesorilor, sigur, le cerem mai mult profesorilor, dar trebuie să le și oferim, ar trebui să fie în opinia mea – unii spun 25% din salariul maxim din grila bugetară – alții spun salariul mediu net pe economie, sunt pe undeva pe acolo, 3.650 sau 3.750 lei salariul debutantului”, a spus Sorin Cîmpeanu într-un interviu acordat Digi 24.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare