joi, august 11, 2022

Proiectul de lege privind şomajul tehnic pleacă la promulgare

Deputaţii au dat vineri vot favorabil proiectul de lege pentru completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii şi pentru reglementarea unor măsuri de protecţie socială.

Astfel, pe perioada instituirii stării de urgenţă sau stării de asediu în România, salariaţii trimişi în şomaj tehnic vor putea beneficia de o indemnizaţie în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.

În situaţia în care bugetul angajatorului destinat plăţii cheltuielilor de personal permite, indemnizaţia poate fi suplimentată de angajator cu sume reprezentând diferenţa de până la minimum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat”.

Angajatorii care beneficiază de prevederile prezentei legi nu pot desfiinţa locurile de muncă ocupate de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost suspendate ca urmare a stării de urgenţă pe o perioadă cel puţin egală cu perioada suspendării pentru care au beneficiat de plata indemnizaţiilor din bugetul asigurărilor sociale de şomaj.

Plata din bugetul asigurărilor pentru şomaj a indemnizaţiilor se face în cel mult 15 zile de la depunerea documentelor, iar plata indemnizaţiei se efectuează salariatului în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea de către angajator a acestor sume.

spot_img
Campanii publicitare
    sales banner