Protest 10 august 2019 / Miting cu o participare sub așteptări și fără incidente majore – câțiva politicieni au încercat să profite de eveniment dar fără succes!

Mitingul din 10 august, de la Bucureşti, a avut loc, până aproape de miezul nopţii, fără incidente majore și cu o participare sub așteptări.

  • Potrivit televiziunilor de ştiri, peste 20.000 de oameni au luat parte la manifestaţia din Bucureşti, cu mult sub prezența și emoția de anul trecut.Proteste similare au avut loc şi în alte municipii din ţară, în aceeași notă.

În Piața Victoriei a fost amplasat un altar improvizat în memoria victimelor din Caracal, a celor din Colectiv și a lui Ilie Gâzea, protestatarul care a murit după evenimentele din 10 august

În jurul orelor 22,15, Jandarmeria a anunţat că patru persoane au fost duse de urgență la secția la poliție, după ce asupra lor s-au găsit cuțite și arme albe. În jurul aceleaşi ore, oamenii au început să plece din piaţă.

Mai devreme cu o oră, protestatarii au ajuns până pe trotuarul din faţa Guvernului, forţând cordonul de jandarmi, dar nu s-au înregistrat violenţe. Oamenii au aprins luminile telefoanelor, iar Poliţia locală a împărţit sticle cu apă manifestantilor.

Câțiva politicieni au încercat să profite de eveniment dar fără succes!

mihail neamtu si deputat usr
Foto: facebook.com

În jurul orei 19,45, Mihail Neamțu, liderul partidului Alternativa Dreaptă, a fost protagonistul uni incident neplăcut.

Acesta a fost huiduit de protestatari deoarece a încercat să profite de eveniment pentru a strânge semnături pentru candidatura la prezidențiale.

Alături de acesta, s-a strecurat printre manifestanți și un alt politician, un deputat USR.

La aceeaşi oră, pe scena amplasată în mijlocul protestatarilor a urcat un așa-zis profesor din SUA, care a făcut campanie pentru Ramona Ioana Bruynseels, candidatul la prezidențiale susținut de partidul Dan Voiculescu.

El a fost dat imediat jos de pe scenă, organizatorii anunțând cu câteva zile înainte de miting că acesta va fi apolitic.

În cursul serii, jandarmii au percheziționat un bărbat și au găsit un cuțit asupra lui, acesta fiind dus apoi la audieri.De asemenea, mai multe persoane au avut de nevoie de îngrijiri medicale, după ce li s-a făcut rău din cauza soarelui puternic și a căldurii.

dideÎn prima parte a zilei de sâmbătă, protestatarul de profesie Cristian Dide a intrat în Piaţa Victoriei, în mod ilegal, cu o autoutilitară.

Forțele de ordine i-au legitimat pe protestarii din camionetă, iar Dide a primit două amenzi pentru că refuzat să mute mașina la cerera autorităților și nu avea nici avea documentele la el.

„Conducătorul a fost sancționat contravențional pentru că a intrat în zonă si a refuzat sa mute autovehiculul”, a declarat Diana Sarca, purtător de cuvânt poliția Capitalei.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare