Protest spontan la Institutul Marius Nasta din Bucureşti; angajaţii susţin că acţiunea ar putea continua

Biologi, biochimişti, asistenţi, infirmieri, precum şi personal administrativ care lucrează la Institutul de Pneumologie „Marius Nasta” din Bucureşti au întrerupt marţi lucrul şi au protestat spontan în curtea institutului.

Ei s-au declarat nemulţumiţi de sporurile pe care le primesc conform noii legi a salarizării. Protestatarii au susţinut că salariile nu vor creşte odată cu legea salarizării, ci, dimpotrivă, vor scădea, în condiţiile în care sporurile de risc au scăzut de la 100% la 54%.   Mai mult, asistenţii medicali susţin că vor lua lefuri mai mici chiar şi cu 1.400 de lei, din calculele pe care le-au făcut.

”Motivul este scăderea sporurilor de risc de la 100% la 54%, în condițiile în care salariul de bază a fost mărit de la 3.200 de lei, la 4.800. Făcând calculul salariului net, voi lua cu 1000 de lei mai puțin decât în luna ianuarie. Sunt și colegi cărora le scade salariul și mai mult, cu 1400 de lei. Infirmierele o să ia 1.300 de lei”, a declarat Mihaela Solcanu, asistentă medicală, pentru Antena 3.

Angajaţii Institutului Marius Nasta susţin că protestul va continua până când situaţia sporurilor va fi rezolvată, iar acţiunea nu afectează activitatea unităţii medicale.

Potrivit regulamentului de sporuri adoptat în şedinţa de guvern de săptămâna trecută, nivelul maxim al sporurilor acordate în sistemul sanitar şi de asistenţă socială va fi de 30% din suma salarilor de bază la nivelul ordonatorilor principali de credite.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare