PSD acuză PNL că a împrumutat 8 miliarde de lei doar în noiembrie

PSD a arătat, luni, pe pagina de Facebook, că Executivul PNL nu a respectat mai multe promisiuni pe care le-a făcut până la ajungă la Palatul Victoria cum ar fi menținerea țintei de deficit până la 3% și menținerea cursului euro. Social-democrații au mai punctat că liberalii ajungi la putere au desființat și Programul „Prima casă” („O casă, o familie”), respectiv Casa de comerț „Unirea”.

„Ne-au acuzat în fiecare an că vom depăși ținta de deficit de 3%. Nu am depășit-o niciodată. Ei însă au ajuns la 4,4% după prima rectificare bugetară și anunță 3,5% pentru anul viitor. Ne-au acuzat că ne împrumutăm prea mult și la dobânzi prea mari. Ei se împrumută acum la valori duble și cu dobânzi mai mari decât în guvernarea #PSD. 8 miliarde de lei împrumutați doar în noiembrie!””, se arată pe pagina de Facebook a PSD.

PSD acuză PNL de deființarea mai multor proiecte vitale pentru România cum ar fi programul „Prima casă” („O casă, o familie”).

„Ne-au acuzat de devalorizarea monedei naționale în raport cu euro. De la venirea lor la guvernare, cursul valutar atinge record după record. Se anunță 5 lei pentru 1 euro până la finalul anului. În noiembrie, BNR a cheltuit 1,2 mld. euro pentru a apăra leul de declarațiile catastrofice ale noului ministru al Finanțelor.

Au desființat Programul „Prima casă” („O casă, o familie”) și Casa de comerț „Unirea”. Urmează să fie tăiate de pe listă Programul „Tomate românești” și „Start-up Nation”.
Au redus bugetul pentru extinderea sistemului de irigații, au tăiat de la autostrăzi și de la educație, dar au majorat bugetul de pensii speciale pentru lucrătorii din serviciile secrete.
Acesta este bilanțul primei luni de guvernare PNL. Mai sunt încă 11!”, se mai arată pe pagina de Facebook a PSD.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare