PSD cere Guvernului Cîțu să prezinte de urgență evoluțiile PNRR

Liderul delegaţiei PSD din Parlamentul European, Dan Nica, îi cere premierului Florin Cîţu să prezinte public ultimele evoluţii ale PNRR. Europarlamentarul a atras atenția că Portugalia, Luxemburg şi Belgia au devenit marţi primele state din UE care au primit deja tranşe din fondul european de relansare, plan conceput de Uniunea Europeană pentru a ajuta statele membre să îşi reconstruiască economia după criza provocată de pandemie.

Într-un comunicat de presă trimis de PSD, acesta susţine că România, în schimb, se poate lăuda cu „imaginea jalnică a unui eşec în cifre şi în economie şi în pandemie”.

„Gazele au ajuns la maximul istoric din ultima sută de ani, energia electrică atinge un nou nivel record, iar prim-ministrul României vede în faţa ochilor doar bătălia delirantă din PNL.

  • Îi solicit candidatului Florin Cîţu să folosească scaunul şi pixul de la Palatul Victoria pentru a lua măsuri urgente în ceea ce priveşte asigurarea protecţiei consumatorilor vulnerabili şi să adopte o poziţie în ceea ce priveşte Pachetul Fit for 55, propus de Comisia Europeană, cu o puternică dimensiune socială, care va creşte şi mai mult facturile la energie şi combustibil pentru toţi cetăţenii.

Îi cer, de asemenea, să prezinte public ultimele evoluţii ale PNRR, pentru că toamna se apropie, iar ţara noastră are multe restanţe la Bruxelles, unele care ne pot arunca la periferia Europei”, adaugă Dan Nica.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare