PSD: PNL crede că, făcându-se de râs la poarta PSD, poate distrage atenţia românilor de la catastrofa din sistemul sanitar

Social-democrații consideră că PNL „a eşuat” în privinţa controlului pandemiei şi în susţinerea economiei şi a educaţiei, în timp ce prioritatea ministrului Finanţelor, Florin Cîţu, „sunt scrisorile deschise”.

„Românii mor cu sutele, zilnic! Spitalele sunt în colaps! Bilanţul pandemiei a depăşit 10.000 de victime. Acesta este rezultatul eşecului dramatic al PNL în privinţa controlului pandemiei. La fel au eşuat şi în susţinerea economiei şi a educaţiei. Au sacrificat viitorul a milioane de copii şi i-au exilat într-o lume în care fac educaţie on-line fără tablete, internet sau manuale digitale. Orban şi PNL au condamnat la sărăcie sute de mii de familii care trăiesc din legumicultură, doar ca marile lanţuri străine de supermarketuri să prospere. În schimb, prioritatea lui Cîţu şi a găştii sale isterico-penibile sunt scrisorile deschise. PNL crede că, făcându-se de râs la poarta PSD, poate distrage atenţia românilor de la catastrofa din sistemul sanitar sau de la miile de firme locale pe care le-au adus în pragul falimentului. Prăduitorilor, românii vor testare accesibilă tuturor, spitale sigure, joburi stabile şi şcoli deschise, nu circ, hoţie şi scrisori deschise”, se arată într-un mesaj pe Facebook al PSD.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare