Raed Arafat: Nu au fost suspendate sau oprite ambulatoriile și activitățile din spitale, iar casele de asigurări nu pot refuza decontarea serviciilor

Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne și șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, a afirmat că nu au fost sistate ambulatoriile și nu au fost suspendate sau oprite nici activitățile din spitale, doar că s-a dat medicului alegerea de a opera un pacient acum sau peste o lună, în cazurile non-urgente.

  • Acesta a mai subliniat că decontarea serviciilor nu poate fi refuzată de către casele de asigurări.

„Mă refer la ordinul care a fost emis, ordinul comandantului acțiunii, în 7 aprilie 2020, care a stârnit mai multe reacții publice. Ordinul care a prelungit ordinul care a fost emis în 23 martie 2020, prin care s-a decis reducerea activității medicale doar la cazurile obligatorii, urgențe sau cazuri care necesită tratament în continuare, fără întrerupere. În rest, ordinul prevede amânarea cazurilor cronice, care pot să fie amânate.

Din ce am văzut, din discuții, multă lume a interpretat sau a încercat să interpreteze acest ordin că este o sistare a întregii activități, cu excepția urgențelor. Ordinul nu prevede acest lucru. Nu au fost sistate ambulatoriile, nu au fost suspendate, nu au fost oprite nici activitățile din spitale, doar că s-a dat medicului alegerea de a opera un pacient acum sau peste o lună, când este mai sigur în mod deosebit pentru pacientul respectiv”, a explicat Raed Arafat.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare