Rata mortalității, de 11 ori mai mare la persoanele nevaccinate față de cele vaccinate cu schemă completă

Un studiu recent al Centres for Disease Control and Prevention (CDC) relevă faptul că americanii nevaccinați au o rată a mortalității din cauza COVID-19 de 11 ori mai mare decât cei vaccinați, odată cu apariția tulpinii dominante Delta, anunță Grupul de comunicare al CNCAV.

Totodată, persoanele vaccinate cu schemă completă au un risc de 10 ori mai mic de a ajunge la spital și o probabilitate de cinci ori mai mică de a se infecta. Studiul a fost realizat, în vara anului 2021, pe adulții din 13 state și orașe din America.

În același timp, acest studiu arată și că eficiența vaccinurilor a scăzut moderat în  perioada în care varianta Delta a devenit dominantă, în jurul datei de 20 iunie. Cu toate acestea, vaccinurile rămân foarte eficiente în special în prevenirea spitalizării și a decesului din cauza COVID-19.

„Persoanele nevaccinate au avut o rata de infecție de 11,1 ori mai mare decât persoanele vaccinate înainte de circulația Delta și de 4.6 ori mai mare după. Aceste cifre reprezintă scăderi ale eficienței brute pentru toate tipurile de vaccin luate împreuna, de la 94% la 91% pentru deces, de la 92% la 90% pentru internările în spital și de la 91% la 78% pentru prevenirea infecției”, precizează raportul publicat de US Centers for Disease Control.

Varianta Delta reprezintă acum peste 99% din noile infecții din SUA. Doar peste jumătate  din populația totală (54%) este acum complet vaccinată, iar 63% au primit cel puțin o doză. Studiul CDC a urmărit 569.142 cazuri COVID-19, 34.972 persoane internate în spital și 6.132 de decese. Dintre persoanele vaccinate aflate în studiu, 92% au primit vaccinuri ARNm, restul vaccinul Janssen (Johnson & Johnson).

Eficacitatea vaccinurilor în funcție de vârstă

Alte două studii citate de CDC arată că scăderea eficienței vaccinurilor este mai marcată la persoanele mai în vârstă, cu mențiunea că aceste persoane au fost prioritizate pentru vaccinare la începutul campaniei, iar efectul observat ar putea fi o combinație între scăderea eficienței în timp, răspunsul mai slab la vârste înaintateși alte variabile neluate în calcul.

Cu toate acestea, nivelul general de protecție împotriva spitalizării pentru COVID-19 a rămas ridicat, la 86%. Vaccinurile au fost 89% (85% până la 92%) eficiente în prevenirea internărilor COVID-19 în rândul adulților cu vârsta sub 75 de ani, și 76% (64% până la 84%) eficiente în cazul persoanelor peste 75 de ani.

Datele au oferit „dovezi suplimentare ale puterii vaccinării”, a declarat directorul CDC Rochelle Walensky, după ce a prezentat concluziile studiilor în cadrul unui briefing al Casei Albe. „Asa cum am arătat, studiu după studiu, vaccinarea funcționează”

Important pentru beneficiari!

Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de EMA, cel mai important for decizional, care reunește experți la nivel european.

  • vaccinurile reduc semnificativ riscul de infecție;
  • vaccinurile reduc considerabil riscul de boală severă și limitează răspândirea virusului;
  • vaccinurile reduc considerabil riscul de spitalizare;
  • vaccinurile reduc considerabil riscul de deces;
  • vaccinurile împreună cu măsurile de protecție non-farmaceutice sunt principalele căi de a limita efectele pandemiei.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare