Reacție virulentă a liderului PSD Gorj, deputatul Alin Văcaru în urma retragerii sprijinului politic premierului Sorin Grindeanu

  •     Vicepreședinte PSD Gorj, deputatul Alin Văcaru :

    ”Ne-am pripit şi ne-am făcut de râs şi cred că oamenii vor taxa acest lucru la viitoarele alegeri.”

    Conform stiripesurse.ro citând MEDIAFAX , Partidul Social Democrat primeşte o lovitură grea chiar din județul pe care l-a controlat fostul premier, Victor Ponta. Vicepreşedintele PSD Gorj și fost Prefect de Gorj, deputatul Alin Văcaru, este în favoarea „rămânerii lui Sorin Grindeanu”, motivând că retragerea sprijinului politic nu se decide într-o singură şedinţă.

„Mi se pare că o decizie atât de importantă, de a retrage sprijinul unui guvern, nu se ia într-o singură şedinţă. Mă aşteptam ca şi noi, ceilalţi membri simpli, care nu avem funcţii de conducere la nivel naţional, să fim întrebaţi dacă suntem de acord şi dacă este bine. Ne-am pripit şi neg-am făcut de râs şi cred că oamenii vor taxa acest lucru la viitoarele alegeri. Eu sper ca în al 12-lea ceas să întâlnească calea discuţiilor, să găsească măsurile cele mai bune de funcţionare”, a spus vicepreşedintele PSD Gorj.

    Liderul PSD Gorj a adăugat că la învestirea Guvernului nu a ştiut că acesta este unul de tranziţie. În opinia liderului gorjean, Guvernul trebuie să lucreze, să funcţioneze, să aibă o stabilitate şi să aibă susţinere.

„Sunt pentru rămânerea domnului Grindeanu. Am votat cu încredere şi cu dragă inimă pentru Guvernul Grindeanu că va sta cel puţin patru ani la guvernare, nu şase luni şi din motive absurde, din punctul meu de vedere. Eu îmi doresc mai multă comunicare, noi parlamentarii ne dorim să existe o comunicare, să se ia deciziile de comun acord, nu de anumite persoane, asta îmi doresc. Despre colegii de la ALDE nu comentez”, a afirmat deputat.

Vicepreşedintelui PSD Gorj, Alin Văcaru a mai declarat că înaintea de a decide retragerea sprijinului politic Guvernului trebuiau să fie consultate mai multe organizaţii, nu doar preşedintele.

„Nu ştiu de ce atâta grabă. Putea să se întâmple asta şi peste două săptămâni. Mai ales când eu îmi aduc aminte că domnul preşedinte Dragnea a spus că totul merge bine, în urmă cu câteva săptămâni, că lucrurile sunt pe făgaşul cel bun, că s-a realizat o mare parte din programul de guvernare, că suntem în grafic, nu ştiu ce s-a întâmplat în ultima săptămână şi de ce graba asta, care ne face rău ca partid. Cetăţenii trebuie să fie mulţumiţi, iar în sondaje au încredere în domnul Grindeanu, asta spune multe, la aproape 50 la sută încredere, înseamnă că şi-a făcut treaba cum trebuie până acum. Sunt puţine cele şase luni ca să tragi o linie şi să fie luată decizia cea mai radicală, extremă. Sunt de acord, poate nu s-au îndeplinit anumite lucruri, dar există şi alte metode. Mi se pare absurd ca la prima evaluare să retragi sprijinul la tot Guvernul”, a mai spus Alin Văcaru.

ecopolitic.ro

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare