Registrul Auto Român a desfășurat acțiuni de control în traficul din București

În perioada 21-23 mai, inspectorii RAR, împreună cu polițiștii rutieri, au desfășurat în municipiul București acțiuni de control care au vizat verificarea autovehiculelor cu privire la sistemul de amortizare a zgomotului. 

În timpul controalelor care au avut loc pe timpul nopții au fost verificate în trafic 32 de autovehicule, iar 90,62% dintre acestea aveau deficiențe majore și/sau periculoase, iar 59,37% prezentau neconformități în ceea ce privește emisiile poluante.

„Pentru Registrul Auto Român a fost și rămâne o prioritate starea tehnică bună a mașinilor, motiv pentru care vă recomandăm să nu uitați să treceți pe la service de câte ori este necesar și să aveți grijă să păstrați autovehiculul în parametri de siguranță. Vă reamintim, de asemenea, că puteți redobândi talonul reținut în trafic doar în urma reinspectării tehnice a autovehiculului, activitate prin care se certifică remedierea defecțiunilor constatate cu ocazia controlului. Demersul este posibil doar la reprezențantele Registrului Auto Român din întreaga țară”, spune RAR.

Rezultatele controalelor desfășurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare