Reguli mai stricte la nivel european privind publicitatea politică

Parlamentul European a adoptat joi, la Bruxelles, un raport în care susţine numeroase modificări ale regulilor propuse privind publicitatea politică pentru a face alegerile şi referendumurile mai transparente şi mai rezistente la interferenţe. Raportul elaborat de eurodeputatul francez Sandro Gozi (Renew) a fost adoptat cu 433 voturi pentru, 61 împotrivă şi 110 abţineri, indică un comunicat al PE, relatează Agerpres.

Raportul exprimă sprijinul ferm pentru poziţia de negociere propusă de Comisia pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor a PE şi dă undă verde negociatorului principal al PE în acest dosar, Sandro Gozi, să înceapă discuţiile cu reprezentanţii statelor membre în vederea unui acord în timp util pentru alegerile europene din 2024.

Prin modificările aduse de eurodeputaţi propunerii Comisiei, numai datele cu caracter personal furnizate în mod explicit pentru publicitatea politică online pot fi utilizate de furnizorii de publicitate. Prin urmare, microvizarea, o strategie care utilizează date de consum şi demografice pentru a identifica interesele unor anumite persoane, nu va fi posibilă.

Parlamentul European a introdus alte dispoziţii pentru a reglementa în continuare activitatea mai amplă de vizare, cum ar fi interzicerea generală a utilizării datelor minorilor.

Eurodeputaţii au propus ca entităţilor din afara UE să li se interzică finanţarea publicităţii politice în Uniunea Europeană. Pentru a determina locul în care este stabilită o astfel de entitate, autorităţile relevante ar trebui să ia în considerare locul în care se află operatorul de date final al acestei entităţi.

De asemenea, membrii PE au propus schimbări semnificative pentru a se asigura că cetăţenii, autorităţile şi jurnaliştii au acces uşor la informaţiile privind publicitatea politică. Printre alte propuneri, aceştia pledează pentru crearea unui registru online pentru toate reclamele politice online şi datele conexe.

Ar trebui facilitat accesul la informaţii cu privire la cine finanţează un material publicitar, la costul acestuia şi la originea finanţării. Alte informaţii care ar trebui publicate includ, de asemenea, dacă un material publicitar a fost suspendat pentru încălcarea normelor, ce grupuri specifice de persoane au fost vizate şi ce date cu caracter personal au fost utilizate în acest scop, precum şi numărul de vizualizări şi interacţiuni cu materialul publicitar. Eurodeputaţii urmăresc să acorde jurnaliştilor un drept specific de a obţine astfel de informaţii.

Eurodeputaţii introduc posibilitatea aplicării unor sancţiuni periodice pentru o încălcare repetată şi obligaţia marilor furnizori de servicii de publicitate de a-şi suspenda serviciile timp de 15 zile cu un anumit client în cazul unor încălcări grave şi sistemice. Comisia va putea introduce sancţiuni minime la nivelul UE.

Textul adoptat consolidează, de asemenea, competenţele autorităţilor naţionale şi permite Comitetului european pentru protecţia datelor să preia o anchetă privind o încălcare şi să asigure respectarea normelor.

„Există prea multe interferenţe nejustificate în procesele noastre democratice. În calitate de legiuitori, avem responsabilitatea de a combate acest lucru, dar şi de a ne asigura că dezbaterea rămâne deschisă şi liberă. Această lege nu va ucide publicitatea politică, în ciuda zvonurilor răspândite de marile platforme online. Nici nu ne va afecta libertatea de exprimare. Aceasta va limita doar publicitatea politică abuzivă”, a declarat miercuri, în plenul PE, raportorul Sandro Gozi.

În următoarea perioadă vor începe negocierile între Parlamentul European şi preşedinţia Consiliului UE, al cărei mandat de negociere a fost adoptat în decembrie anul trecut.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare