Reprezentanții personalului medical militar invitați de către președintele Comisiei pentru apărare din Camera Deputaților, Dorel Căprar, la consultări

Miercuri, 16 mai, am invitat la Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaților, reprezentanții personalului medical din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranța națională, pentru avea consultare asupra principalelor probleme cu care se confruntă aceștia în cadrul activității lor profesionale.

Întâlnirea a avut ca scop și obținerea unor puncte de vedere și opinii referitoare la inițiativa legislativă pentru completarea Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, care propune menţinerea în activitate a medicilor militari şi a subofiţerilor sanitari, după împlinirea vârstei standard de pensionare, până la împlinirea vârstei de pensionare stabilite pentru medicii/asistenţii medicali civili.

Dorel Căprar”V-am invitat și mă bucur că am reușit astăzi să ne întâlnim pentru a afla direct de la dumneavoastră, ca profesioniști ai sistemului medical militar, realitatea asupra problemelor existente în sistemul în care vă desfășurați activitatea, motiv pentru care vă cer să renunțați la fireștile rețineri pe care le aveți datorită apartenenței la un sistem renumit pentru disciplina și rigoarea sa” , a precizat deputatul Dorel-Gheorghe Căprar, în debutul discuțiilor.

Invitații și-au exprimat aprecierea pentru interesul exprimat de către membrii Comisiei de a lua cunoștință despre probleme existente în sistemul sanitar aparținând sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Cu ocazia dezbaterilor la care au participat cadre medicale dar și conducători ai structurilor medicale din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Telecomunicații Speciale, Serviciului de Protecție și Pază, au fost prezentate puncte de vedere în sensul aprecierii și susținerii inițiativei legislative amintite.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare