România – a patra țară în topul persoanelor expulzate din Austria

La câteva zile după prezentarea datelor referitoare la creşterea numărului repatrierilor cetăţenilor străini, apar noi informaţii – aproape fiecare a doua persoană expulzată din Austria este cetățean UE, România fiind a patra țară în topul persoanelor expulzate.

Dacă iniţial se credea că este vorba doar despre solicitanţi de azil, acum s-a aflat că 45% dintre expulzaţi sunt cetăţeni UE, iar 60% sunt europeni.

Cetăţenii UE pot fi expulzaţi după trei luni de şedere în Austria dacă nu pot dovedi că deţin mijloace de existenţă şi nu sunt asiguraţi medical sau au comis infracţiuni.

  • Pe primele patru locuri în topul repatrierilor figurează Slovacia, cu 578 de persoane, Serbia, cu 535 de persoane, Ungaria, cu 450, şi România, cu 382.

Abia pe locul 5 apare primul stat din afara continentului, fiind vorba de Nigeria, cu 305 persoane. Afganistanul se clasează abia pe locul 8, cu 187 de persoane. În total, au fost expulzate în 2018 4.661 de persoane din Austria.

Sursa: Kronen Zeitung cu sprijinul consilierilor economici din rețeaua externă a MMACA

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare