Rovana Plumb: Probabil că săptămâna viitoare vom avea un CexN PSD

Vicepreședintele PSD, Rovana Plumb, a anunţat că, cel mai probabil, social-democrații vor lua o decizie în forul de conducere al partidului după ce Olguţa Vasilescu a anunţat că renunţă la nominalizarea pentru funcţia de ministru al Transporturilor, respectiv pentru funcția de vicepremier.

„Probabil că săptămâna viitoare vom avea un Comitet Executiv, pentru că știți că toate hotărârile se decid la propunerea premierului Viorica Dăncilă, pentru că avem nevoie de continuitate și de a face față la toate solicitările care vin de la Bruxelles, în cadrul Președinției Consiliului UE pe care o exercităm”, a declarat Rovana Plumb, într-o emisiune TV.

Fostul ministru al Muncii, Olguţa Vasilescu, a renunțat, luni, la candidatura pentru funcția de vicepremier și ministru al Dezvoltării.

„Am luat hotărârea sa îmi retrag candidatura pentru funcția de vicepremier și ministru al Dezvoltării. Un atac la CCR înseamnă o perioadă de cel puțin o lună și jumătate de așteptare, perioadă in care activitatea guvernamentală ar avea in continuare de suferit prin absenta din guvern a unui ministru cu un portofoliu important, exact in perioada in care România deține președinția UE. Nu am făcut o miză personală din accederea intr-o funcție guvernamentală, dar sunt convinsă că, așa cum am reușit să deblochez proiecte mari de infrastructură locală in mandatul de primar sau să pun in aplicare aproape tot programul de guvernare pentru Ministrul Muncii, aș fi reușit sa deblochez proiecte mari de infrastructură locală, regională și națională in cadrul ministerelor unde PSD m-a nominalizat”, a anunţat Olguţa Vasilescu, pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare