Rusia nu va propune niciun film pentru Oscar

Niciun film rusesc nu va candida anul acesta la premiile Oscar, a anunţat luni seară Academia rusă de film, într-un moment în care Statele Unite şi Rusia trec printr-una dintre cele mai grave crize din istoria lor, odată cu conflictul din Ucraina, informează AFP, relatează Agerpres.

Într-un comunicat, Academia a precizat că a decis să nu selecteze şi să nu trimită niciun film rusesc pentru a concura pentru Oscarul din 2023 pentru cel mai bun film străin.

Şeful comitetului responsabil cu trimiterea lungmetrajelor ruseşti la premiile Oscar, Pavel Ciuhrai, a denunţat marţi dimineaţa o decizie luată „pe la spatele său” şi şi-a anunţat demisia.

Anterior, luni, regizorul Nikita Mihalkov, un important cineast rus şi un puternic susţinător al regimului preşedintelui Vladimir Putin, a considerat inutilă participarea Rusiei la Oscaruri.

„Mi se pare că alegerea unui film care va reprezenta Rusia într-o ţară care, în realitate, neagă în prezent existenţa Rusiei pur şi simplu nu are sens”, a declarat el pentru agenţia de presă TASS.

Mihalkov a amintit totodată că a propus crearea unui echivalent „eurasiatic” al Oscarurilor şi că proiectul său se află în curs de dezvoltare.

Născut într-o dinastie de artişti celebri în Rusia, Nikita Mihalkov, în vârstă de 76 de ani, a primit el însuşi Oscarul pentru cel mai bun film străin în 1995 pentru lungmetrajul său „Soare înşelător”, despre dictatura stalinistă.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare