Secretarul de stat Victor Alexeev, vizită de lucru în Serbia – va participa la mai multe evenimente organizate de comunitatea românească

În perioada 31 mai – 2 iunie, secretarul de stat Victor Alexeev se află într-o vizită de lucru în Republica Serbia, context în care oficialul MRP va participa la mai multe evenimente organizate de comunitatea românească din teritoriu și va avea întrevederi cu reprezentanți ai autorităților locale în vederea consolidării relațiilor româno-sârbe, a transmis MRP printr-un comunicat remis ecopolitic.ro

  • Conform aceleiași surse, ieri, 31 mai, demnitarul MRP a avut o întrevedere cu primarul Dragan Milic, de la Veliko Gradiste, și cu primarul Vladimir Stojanovic de la Kucevo. Tema principală de discuție a reprezentat-o organizarea unor mese rotunde cu primari din România și Republica Serbia.

În a doua parte a vizitei, secretarul de stat a luat parte la evenimentul de deschidere a proiectului „Cursuri de limba română cu elemente de cultură si civilizație. Ziua Limbii Române. Suflet de român” derulat de Asociația Românii din Homolie. Victor Alexeev a discutat cu membrii proiectului, cu elevii înscriși la aceste cursuri, precum și cu părinții lor. La deschidere a mai participat și domnul Viorel Dolha, președinte al Asociației Generale a Învățătorilor din România.

Pe parcursul întrevederilor delegația MRP a fost însoțită de către Marius Dilof, Consul general al României la Zajecar.

În încheierea primei zile de lucru, secretarul de stat Victor Alexeev a participat și la cea de a cincea ediție a festivalului „Slobodana Lekica”, unul dintre cei mai cunoscuți interpreți de muzică românească din zona Omolie. Evenimentul este organizat de Asociația românilor de pe Valea Pecului „Pincum”, Asociația românilor din Neresnița „Româna bătrână”, Asociația românilor din Turia „Valea Daiși”, Asociația părinților care vor copiii lor să învețe limba română la școală „Sandu Timoc”, precum și Forumul european pentru istorie și cultură, filiala Serbia, s-a mai transmis in comunicatul de presă.

Sursa: MRP

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare