Şeful ASF, despre preţul poliţelor RCA: Propunem o reglementare astfel încât tarifele practicate de asiguratori, nu tarifele de referinţă, să rămână cele din martie 2022

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) Nicu Marcu a declarat, la finalul audierii de luni în comisiile de specialitate ale Senatului, că Autoritatea propune Ministerului de Finanţe o reglementare astfel încât tarifele practicate de asiguratori, nu tarifele de referinţă, să rămână cele din martie 2022. „Deci efectul pe următoarele şase luni până când dispare ieşirii Euroins din piaţă se dispersează la celelalte companii”, a adăugat el. Acesta a mai explicat că nu poate fi propus un tarif minim pentru poliţele RCA deoarece legislaţia europeană şi cea naţională nu permite impunerea de către ASF a unor astfel de tarife minime pe piaţă.

„Vrem să propunem reglementare Ministerului de Fnanţe, astfel încât tarifele practicate de asiguratori, nu tarifele de referinţă, să rămână în piaţa cele din 2022. Deci efectul pe următoarele şase luni până când dispare ieşirii Euroins din piaţă se dispersează la celelalte companii”, a afirmat Nicu Marcu, luni la Parlament.

Întrebat ce înseamnă o ieşire controlată, după ce trece acea perioadă de plafonare şi cum se va asigura ASF că nu vor exista iar tarife crescute ale poliţelor RCA, Marcu a răspuns: „Deja cota de piaţă se dispersează la celelalte companii şi implicit cota de piaţă se aşază pe celelalte companii din piaţă. Pentru că deja cota de piaţă se dispersează la celelalte companii şi implicit cota de piaţă, dispersându-se se aşază pe celelalte companii care au rămas în piaţă”.

Marcu: E o anomalie pe piaţa din România faptul că e dominată de RCA, comparativ cu alte pieţe din Europa şi la nivel internaţional

Şeful ASF a mai explicat că este o anomalie faptul că piaţa din România este una dominată de RCA, prin comparaţie cu alte pieţe din Europa şi de la nivel internaţional, iar o companie care ajunge să aibă cifra de afaceri de peste 80% din RCA nu va putea supravieţui niciodată pe piaţă.

 

Această piaţă e dominată de poliţie RCA. Cum veţi proceda ca să schimbaţi acest lucru?

„Această piaţă în comparaţie cu alte pieţe din lume, din Europa şi internaţional, este dominată într-adevăr de RCA, o anomalie pentru piaţa din România pentru că în general companiile de asigurări, cele solide, se bazează pe alte categorii de asigurări, nu pe cele RCA. O companie care ajunge să aibă din cifra de afaceri mai mult de 80% RCA este o companie care nu va putea să supravieţuiască niciodată”, a precizat Marcu, luni la Parlament.

Cum va fi făcută revenirea la preţul din martie anul trecut

Chestionat cum va fi făcută a ceastă revenire la preţul din martie 2022 şi dacă vor fi compensate service-urile, în condiţiile în care ele cer preţul de acum la tarifele crescute, şeful ASF a explicat că „prin proiectul de Hotărâre de Guvern avem nişte compensaţii”.

„Nu şi pentru companii şi pentru service-uri. Noi nu discutăm de service-urie. Noi nu reglementăm service-urile. Interesul nostru este consumatorul, da? Omul. Noi reglementăm de aşa natură, încât companiile de asigurări aflate în piaţă acum să nu piardă, astfel încât să poată să susţină în perioada următoare cota de RCA care se va repartiza”, a mai explicat Marcu.

Referitor la impunerea unui tarif minim pentru poliţele RCA, preşedintele Autorităţii a precizat că „nu avem cum să facem aşa ceva, pentru că legislaţia europeană şi naţională nu ne permite să impunem tarife minime pe piaţă”.

Vicepreşedintele ASF: Tarifele de primă care vor fi vândute de societăţile de asigurări vor fi cele în vigoare la martie 2022

Vicepreşedinte ASF Cristian Roşu a explicat, chestionat despre faptul că în cazul unor daune sunt mai mari acum, service-ul percepe automat şi au crescu de la un an la altul preţurile, cu inflaţia, că „tarifele de primă care vor fi vândute de societăţile de asigurări vor fi cele în vigoare la martie 2022, astfel încât ele vor absorbi rata inflaţiei din această perioadă”. „În rata inflaţiei se află şi preţurile service-urilor. Deci pe service-uri nu le afectează cu nimic”, a adăugat el.

Întrebat despre un posibil caz punctual în care dacă există o pagubă, un şofer a făcut un accident şi primeşte o poliţă Euroins şi merge la service cu ea şi când va fi ea decontată, Cristian Roşu a precizat că: „Vă spun din experienţa celorlalte trei falimente care au existat în piaţă şi probabil că procedura se va repeta şi în această situaţie – Fondul de Garantare a Asiguraţilor a încheiat convenţii cu majoritatea service-urilor, astfel încât clienţii păgubiţi de o poliţă, de un accident făcut de un client Euroins să poată să i se repare maşina astfel încât el să nu aibă niciun fel de probleme, urmând ca după instrumentarea daunei de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor să se încheie tot dosarul de daune şi Fondul îi va da banii”.

El a mai afirmat, chestionat dacă decontarea va fi făcută după mijlocul lunii mai, că „sunt cele 60 de zile care sunt date de lege”.

„Sunt 30 de zile în cele 60 de zile în care Fondul de Garantare va trebui să preia toată evidenţa tehnico-operativă din asigurator, adică trebuie să ia toate dosarele de daune, cele 54.000 care sunt în rezervă acum, să îşi facă toate operaţiunile necesare şi să pună la punct în următoarele 30 de zile tot sistemul astfel încât să poată fi făcut”, a completat vicepreşedintele ASF.

Chestionat de ce ASF nu a verificat dacă Euroins are depozite pentru despăgubiri, Cristian Roşu a replicat: „Nu există asemenea terminologie în asigurări”.

Vicepreşedintele ASF a mai explicat că avertizările către Autoritate nu sunt făcute de nimeni, iar instituţia şi le face singură.

„Avertizările către ASF nu le face nimeni. Noi ni le facem singuri, pe baza datelor, analizelor şi rapoartelor pe care le avem la dispoziţie. Nu mă iau după declaraţiile publice. Informaţiile le avem de foarte mult timp. Informaţiile au fost, există, noi le-am prelucrat, am desfăşurat toate operaţiunile conform legii şi la anul 2023, în 16 martie, am luat această decizie, astfel încât să fie legală. După cum bine ştiţi, toate deciziile pe care le-a dat ASF au fost câştigate în instanţă şi această decizie să rămână cu câştig în instanţă. Să nu fim vulnerabili din niciun punct de vedere”, a mai declarat Roşu.

Sursa: News.ro

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare