Șeful Statului Major al Apărării a primit Medalia „Consolidarea Frăţiei de Arme”

Pe timpul vizitei oficiale în Republica Moldova, șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a primit din partea ministrului moldovean al Apărării, Anatolie Nosatîi, Medalia „Consolidarea Frăţiei de Arme” a Armatei Naționale.

Generalul Daniel Petrescu a mulțumit pentru această onoare, afirmând, totodată, că distincția reprezentă un simbol al parteneriatului clădit cu efort de militarii români și cei din Republica Moldova pe terenurile de instrucție și în cadru instituțional.

Medalia „Consolidarea Frăţiei de Arme” este una dintre distincțiile militare ale Armatei Naționale a Republicii Moldova care se poate acorda și cetățenilor străini, fiind conferită, printre alte, pentru promovarea păcii şi a democraţiei în lume, pentru dezvoltarea relaţiilor de colaborare şi prietenie cu partenerii Armatei Naționale a Republicii Moldova.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare