SEMNAL DE ALARMĂ tras de medicii de familie: Pacienţii cu boli cronice sunt în pericol

Medicii de familie trag un semnal de alarmă legat de pacienții cu boli cronice care sunt în pericol.

  • Doctorii arată pericolul în care sunt pacienţii cu boli cronice prin lipsa de pe piaţă a unor substanţe active esenţiale în tratamentul acestor afecţiuni.

”Metforminul şi levotiroxina lipsesc cu desăvîrşire din farmacii”, anunţă Societatea Naţională de Medicina Familiei / Medicină Generală.

Metforminul este un medicament de bază pentru majoritatea pacienţilor cu diabet zaharat tip 2, pentru foarte mulţi fiind singura medicaţie.

”A sista accesul pacienţilor la tratamentul esenţial pentru controlul bolii presupune apariţia de complicaţii şi chiar creşterea riscului de mortalitate.

O astfel de situaţie nu e de dorit niciodată, dar în contextul pandemiei cu COVID-19 lipsa accesului la medicaţia de bază poate fi catastrofală, pentru că în această perioadă accesul al servicii medicale de specialitate este limitat şi pentru că evoluţia unei persoane cu afecţiuni cronice decompensate în cazul infecţiei cu COVID-19 este mai probabil fatală.

Solicităm asigurarea accesului la medicaţia de bază pentru pacienţii cu boli cronice, orice sincopă în asigurarea stocurilor de medicamente pune viaţa acestora în pericol”, precizează medicii, pentru Adevarul.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare