Senat: Membrii consiliilor de administraţie pentru spitale trebuie să aibă studii superioare şi experienţă în domenii specifice

Senatul a adoptat, marţi, în calitate de primă Cameră sesizată, o propunere legislativă conform căreia membrii consiliilor de administraţie ale spitalelor publice trebuie să fie absolvenţi de studii superioare finalizate cu licenţă şi să nu fie condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate.

Propunerea legislativă, iniţiată de către parlamentari USR PNL, PNL şi UDMR, modifică şi completează Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Aceasta a fost aprobată cu 122 de voturi ‘pentru’ şi unul ‘împotrivă’.

Astfel, membrii consiliului de administraţie pentru spitalele publice trebuie să îndeplinească, sub sancţiunea nulităţii actului de numire, următoarele cerinţe:

– să fie absolvenţi de studii superioare finalizate cu licenţă;

– să deţină la data numirii experienţă profesională şi/sau de management în domeniul medical, farmacie, sănătate publică, juridic, economic sau tehnic.

Nu pot fi numiţi membri ai consiliului de administraţie pentru spitalele publice cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării.

Potrivit formei iniţiale a proiectului, trebuia ca membrii consiliului de administraţie pentru spitalele publice să deţină la data numirii cel puţin cinci ani de experienţă profesională şi/sau de management în domeniul medical, farmacie, sănătate publică, juridic sau economic. Alternativ, aceştia puteau să deţină cel puţin cinci ani de experienţă în reprezentarea pacienţilor, în calitate de membri ai structurilor de conducere ale unor asociaţii sau fundaţii de profil.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare