Senatorul Romaşcanu – către Cioloş: Aţi mai condus guvernul şi ne amintim de o spirală a eşecurilor

Liderul senatorilor PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat miercuri că premierul desemnat Dacian Cioloş a mai condus Guvernul României şi a avut ‘o spirală a eşecurilor’.

‘Motivele pentru care suntem azi aici – se întâlnesc două ambiţii, s-a spus, se va mai spune, spun şi eu, ambiţia domnului Iohannis de a da guvernarea, ştiind că vor pierde, celor care au dărâmat guvernul său, şi ambiţia domnului Dacian Cioloş de a merge până la capăt într-un demers pe care l-a ştiut de la început sortit eşecului.

Nu poţi să pierzi 10 zile din lupta importantă pe care o avem de dus, şi cu pandemia şi cu redresarea economiei, pentru a negocia ceva ce nu se putea negocia şi aducem un guvern aproape unanim la respingerea în comisii. (…) Domnule prim-ministru desemnat, Dacian Cioloş, aţi mai condus Guvernul României şi ne amintim de o spirală a eşecurilor. Nu vreau să menţionez decât două: zero fonduri europene atrase, de unde şi numele cu care veţi rămâne în cărţile de istorie, şi o chestiune extrem de importantă – Cuminţenia Pământului.

Nu aţi explicat nici până acum de ce o evaluare de 5 milioane nu a fost băgată în seamă şi s-a ajuns la o valoare de 11 milioane, sumă oricum ratată la sfârşit, ceea ce a descurajat orice demers de subscripţie publică de acum înainte, pentru mulţi ani’, a spus Romaşcanu, în şedinţa plenului reunit al Parlamentului, în care premierul desemnat solicită învestitura guvernului propus.

Romașcanu a afirmat despre Ioana Mihăilă că nu a existat ministru ‘care să aibă pe conştiinţă mai multe victime, probabil în nicio perioadă a existenţei României’.

  • ‘Doamna Mihăilă, fără niciun fel de adresă personală, totuşi există un cimitir care se măreşte în fiecare zi în România şi care ar putea să vă poarte numele.

Aţi avut decizii la limita dezicerii de jurământul făcut în faţa poporului şi poate dincolo de ea şi acum veniţi şi ne cereţi votul pentru un guvern din care faceţi parte’, a susţinut Lucian Romaşcanu.

Sursa: pressonline.ro

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare