Sprijin în gestionarea pandemiei din partea ţărilor vecine şi a statelor din Uniunea Europeană

Ţări precum Ungaria, Republica Moldova, Serbia, Polonia şi Austria sprijină deja România în gestionarea pandemiei de COVID-19 şi tratarea pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2, potrivit ministrului interimar al Sănătăţii, Cseke Attila.

Acesta a precizat joi, în cadrul unei emisiuni la B1 TV, că deja au fost trimişi mai mulţi pacienţi în Ungaria, trei pacienţi au ajuns joi în Polonia şi vineri vor pleca alţii de la Cluj către Austria.

Alte ţări şi-au oferit sprijinul prin trimiterea în România de echipamente, medicamente şi cadre medicale.

‘Avem o promisiune din partea Danemarcei de a ne trimite două echipe medicale şi vom operaţionaliza încă 20 de paturi de terapie intensivă la ‘Matei Balş’ cu aceste echipe din Danemarca. Există discuţii şi cu partea italiană legat de personal medical. De asemenea, partea polonă a propus în prima fază acest transfer, dar a spus omologul din Polonia că există şi această posibilitate de a ne trimite personal medical. Astăzi ni s-a oferit un sprijin şi din partea Serbiei, legat de un număr de concentratoare de oxigen şi de un anumit număr de doze de anticorpi monoclonali. Adică, pe lângă Republica Moldova, care ne-a trimis deja personal medical, operaţionalizat la spitalul de la Leţcani, din Iaşi – 11 medici, 11 asistenţi medicali şi 10 paramedici. Mulţumim tuturor’, a declarat Cseke Attila.

Ministrul interimar al Sănătăţii a adăugat că, în paralel, au fost găsite soluţii pentru operaţionalizarea a peste 80 de paturi cu oxigen în Bucureşti, alături de alte paturi la Institutul de Recuperare şi Balneoclimatologie Bucureşti şi la Spitalul modular din Pipera. AGERPRES / (A – autor: Sebastian Olaru, editor: Antonia Niţă)

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare