Statistică dramatică: S-au născut cei mai puțini copii din ultimii 6 ani

Numărul copiilor nou-născuți a ajuns la puțin peste 85 de mii în semestrul I al anului 2019, potrivit cifrelor publicate de Institutul Național de Statistică.

Potrivit unei analize efectuate de Edupedu.ro, acesta este cel mai mic număr înregistrat în această perioadă a anului din 2014 încoace, de când există date lunare disponibile pe portalul INS.

Corelând datele disponibile din anul 2014 până în 2019 inclusiv, se constată că pentru primele 6 luni din an situația din 2019 este cea mai slabă din punct de vedere al nașterilor. Au fost doar 85.191 de născuți-vii, asta înseamnă o medie de 14.198 de copii pe lună. Anul trecut, de exemplu, au fost 97.736 de nou-născuți, adică o medie de 16.289 pe lună.

În mod surprinzător față de situația din prima parte a anului 2018, pe întreg anul trecut Romania a înregistrat cel mai mic numar de nașteri din ultimii 52 de ani.

spor natural nașteri În același timp, în primele 6 luni din 2019 avem cel mai mare spor natural negativ din ultimii 6 ani: -49.396 de persoane. Sporul natural este diferența între numărul nou-născuților și cel al deceselor. Cu cât numărul nașterilor este mai mic, iar numărul deceselor mai mare, populația rezidentă scade.

Potrivit metodologiei INS, în numărul născuţilor-vii sunt incluşi născuţii-vii ai căror mame aveau, la data naşterii, domiciliul sau reşedinţa obişnuită, pentru o perioadă de cel puţin 12 luni, în România.

Proiecțiile INS arată că până în anul 2060 în numai puțin de 19 județe din cele 42 ale României populaţia de vârstă preşcolară şi şcolară va scădea cu peste 50% față de anul de referință, 2015. Asta în condițiile în care din 2011 până în 2015 acest segment de populație, cu vârsta între 0 și 23 de ani, a pierdut 6,1%, adică328.738 de persoane.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare