Târgul de Crăciun „Classical Christmas Market” se va deschide vineri pe Esplanada Operei Naţionale Bucureşti

„Classical Christmas Market”, primul târg de Crăciun din România care va pune în valoare, în exclusivitate, muzica clasică a sărbătorilor de iarnă, se va deschide vineri, de la ora 17,00, pe Esplanada Operei Naţionale Bucureşti, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, evenimentul, organizat de Opera Naţională Bucureşti şi Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, alături de Programul Naţional Cantus Mundi, va fi deschis până pe 31 decembrie, între orele 10,00 şi 21,00.

Desfăşurat pe nu mai puţin de 12.000 metri pătraţi, Classical Christmas Market oferă vizitatorilor, indiferent de vârstă, atmosfera aparte şi farmecul sărbătorilor de iarnă, surprinsă într-o scenografie impresionantă, cu atracţii diverse, într-un cadru muzical de poveste.

Publicul se va putea bucura, de asemenea, de scena specială a colindătorilor, pregătită pentru spectacolele şi concertele copiilor din Programul Naţional Cantus Mundi şi nu numai, de Ateliere Spiriduşilor şi workshopuri pentru cei mici, de zboruri uimitoare cu sania deasupra patinoarului, plimbări cu Express-ul OCC – trenuleţul partenerilor de la Opera Comică pentru Copii, dar şi cu trăsura cu cai, de tradiţionalele căsuţe cu bunătăţi de sărbători şi multe alte surprize, toate colorate sonor cu multă muzică bună.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare