Tăriceanu, despre Augustin Lazăr – Rămâne cum am stabilit: #LazarRevocat!

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, i-a cerut din nou demisia lui Augustin Lazăr din funcţia de procuror general al României, şi l-a calificat pe acesta, în mod ironic, ca fiind un fel de „Vasile Roaită al Opoziţiei”.

  • El a povestit cine a fost de fapt Vasile Roaită, considerat iniţial erou al luptei anticapitaliste, acesta fiind de fapt un om infiltrat de Siguranță printre muncitori ca să-i spioneze.

„Cei tineri cunosc mai puțin povestea. După instaurarea regimului comunist ne-am pricopsit, printre mulți alții, cu o figură luminoasă de erou al luptei anticapitaliste: bravul Vasile Roaită, muncitorul care a tras sirena la Atelierele CFR Grivița avertizând greviștii că vine poliția regimului odios peste ei. Roaită a plătit cu viața devotamentul său, fiind împușcat de bestiile de polițiști. Firesc să vină onorurile: în câțiva ani, spitale, școli, străzi, localități, gospodării agricole, bașca o stațiune de pe litoral, au fost botezate cu numele eroului, fără a mai vorbi de statui, tablouri ori poezii ce-i erau dedicate. Asta până pe la începutul anilor ’60, atunci când comuniștii au descoperit în arhive nu doar că Roaită nu fusese erou al Griviței, nu era grevist, nu trăsese nici o sirenă, ci era chiar infiltrat de Siguranță printre muncitori ca să-i spioneze.

Peste noapte, “martirul” a fost ras din manuale. Școlile, spitalele, străzile, etc. au primit nume noi, iar stațiunea “Vasile Roaită” a devenit Eforie Sud”, a povestit Tăriceanu într-o postare pe Facebook intitulată „Augustin Lazăr – acest Vasile Roaită al Opoziției.

Liderul ALDE spune că astăzi vremurile s-au  schimbat.

„Azi, vremurile s-au schimbat. Lupta de clasă s-a emancipat: unii primesc onoruri abia după ce se află că erau slugile sistemului odios. Rămâne cum am stabilit: #LazarRevocat!”, a conchis preşedintele Senatului.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare