Tăriceanu: Iohannis – un robot care și-a recitat textul în virtutea softului din dotare, apoi a părăsit scena

tariceanu-iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis este doar un robot care și-a recitat textul în virtutea softului din dotare, apoi a părăsit scena, a afirmat sâmbătă preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, care a comentat astfel faptul că Iohannis nu a reacţionat faţă de faptul că o femeie militar a leşinat la serbările prilejuite de Ziua Marinei, unde el participa.

Scriam aici zilele trecute că dl Iohannis nu se abate o virgulă, cu sfințenie, de la rândurile scrise de consilieri pe care le citește în felurite ocazii și care sunt imediat postate pe siteul președinției. Nu mi-am imaginat, însă, că avem un președinte la final de mandat pe care nici măcar fireasca empatie umană nu îl poate abate de la discursuri! Ceea ce am văzut la Ziua Marinei, un Klaus Iohannis care nici nu a tresărit când un soldat a leşinat lângă el, e o dovadă de netăgăduit a incapacității președintelui de a reacționa uman în orice situație ar fi, cu excepția cazului când îi lipseşte cuierul pentru palton. Nu era nevoie să-l vedem pe dl Iohannis acordând primul ajutor ori sunând la 112 (oricum inutil, zic eu), ci doar să îi vedem măcar o tresărire omenească, măcar o privire îngrijorată aruncată fugar spre omul suferind, măcar o scurtă poticnire a discursului! Am văzut, în schimb, doar un care și-a recitat textul în virtutea softului din dotare, apoi a părăsit scena robot”, a scris Tăriceanu pe Facebook.

El l-a calificat pe şeful statului ca fiind un “trist personaj într-un trist peisaj”.

Nimic nu îl emoționează, nici un mușchi nu i se mișcă pe fața ca dăltuită-n piatră. Când şi când zâmbeşte, dar numai când îşi face poze de campanie în timp ce ţara e zguduită de drame umane de proporţii. Un personaj care leagă victimele de la Colectiv de instalarea unui nou guvern, al ”lui”, iar pe cele de la Caracal le aruncă în cârca adversarilor din campania prezidențială. Mă întreb dacă omului acesta i-a păsat vreodată de ceva sau de cineva!

P.S. În treacăt fie spus, o armată de troli a fost asmuțită ieri în mediul virtual şi în presă ca să apere ”încremenirea” prezidenţială. Printre ei, am identificat mulți dintre cei care acum câțiva ani cereau indignaţi capul unui personaj politic pentru că nu oprise mașina după accidentul suferit de un motociclist din coloana oficială. Ca mai mereu, roboții noștri sunt mai umani decât ai altora, nu-i așa?”, a adăugat Tăriceanu.