Teleorman: Un acoperiş din Videle luat de vânt şi mai mulţi copaci doborâţi

Acoperişul unui bloc din Videle a fost luat de vântul puternic, sâmbătă seara, iar mai mulţi copaci au fost doborâţi şi au blocat un drum judeţean, informează ISU Teleorman.

‘În urma fenomenelor meteorologice periculoase de cod portocaliu, cetăţenii au solicitat pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 intervenţia autorităţilor la următoarele situaţii de urgenţă: pe DJ 506, între Mârzăneşti şi Valea Părului, trei copaci au fost doborâţi de vânt, blocând carosabilul. Pentru îndepărtarea acestora au intervenit pompieri militari alexăndrineni cu o autospecială de descarcerare, traficul reluându-se rapid, în condiţii de siguranţă. Pe raza comunei Ţigăneşti, un copac s-a rupt şi a căzut pe carosabil. Pentru degajarea acestuia au intervenit membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Ţigăneşti’, precizează ISU Teleorman.

Conform sursei citate, la Videle, acoperişul unui bloc de pe strada Aleea Pieţei a căzut peste un autoturism, fără a fi înregistrate victime. Pentru îndepărtarea acestuia au intervenit pompierii Detaşamentului Videle cu o maşină de stingere şi modul de descarcerare.

De asemenea, pe raza localităţii Răsuceni, un copac a fost doborât de vânt pe carosabil, iar pentru îndepărtarea acestuia au intervenit pompierii militari din cadrul Punctului de lucru Drăgăneşti Vlaşca. AGERPRES / (AS – autor: Cornelia Dumitru, editor: Marius Frăţilă)

Sursa: PRESSONLINE